Consumul de gaze la nivel naţional a atins, vineri, cel mai mare nivel din ultimii doi ani, respectiv 67 de milioane de metru cubi, cu 35% mai mult decât într-o zi normală de iarnă, din cauza temperaturilor scăzute, au declarat, vineri, surse din cadrul Transgaz, potrivit
Agerpres.
"În cursul zilei de astăzi (vineri — n.r.) au apărut mici deficite de furnizare, însă am echilibrat imediat sistemul acolo unde a fost cazul. Nu au fost situaţii unde alimentarea să fi fost întreruptă. În momentul de faţă (vineri seara — n.r.) sistemul de gaze este în echilibru, însă mişcările sunt rapide şi pe perioade foarte scurte. Sperăm să trecem cu bine seara şi noaptea asta, iar mâine o luăm de la capăt, pentru că se estimează temperaturi foarte scăzute", au spus sursele citate.
În mod normal, la nivel naţional se consumă circa 50 de milioane de metri cubi într-o zi de iarnă.
Recordul absolut al consumului de gaze s-a înregistrat la începutul lunii februarie 2012, când la nivel naţional s-au utilizat 72 de milioane de metri cubi pe zi.
Potrivit surselor, importurile de gaze au crescut semnificativ, respectiv cu peste 50% faţă de acum două săptămâni.
Specialiştii spun că situaţia de urgenţă se declară doar dacă temperaturile scad foarte mult pentru o perioadă lungă de timp, în cazul în care importurile sunt sistate sau dacă există vreun incident sau accident în sistemul de gaze. În momentul în care este declarată situaţia de urgenţă, populaţia are prioritate absolută în alimentarea cu gaze, urmând apoi spitalele, şcolile, grădiniţele şi instituţiile de protecţie socială.
În cazul declarării unei situaţii de urgenţă, autorităţile au la dispoziţie o serie de măsuri, precum majorarea producţiei interne, suplimentarea extracţiei din depozite şi a importurilor, trecerea termocentralelor pe păcură şi deconectarea marilor consumatori industriali.