Antena 3 CNN Economic Companii Vezi cum a evoluat pe bursă valoarea Gabriel Resources după declaraţiile celor mai înalţi oficiali ai statului român

Vezi cum a evoluat pe bursă valoarea Gabriel Resources după declaraţiile celor mai înalţi oficiali ai statului român

Catalin Ciocan
10 minute de citit Publicat la 17:05 05 Sep 2011 Modificat la 17:05 05 Sep 2011
Vezi cum a evoluat pe bursă valoarea Gabriel Resources după declaraţiile celor mai înalţi oficiali ai statului român
Foto: Mediafax
Declaratiile presedintelui Traian Basescu de sustinere a proiectului Rosia Montana au condus la cea mai mare crestere din acest an pentru actiunile firmei canadiene Gabriel Resources,  compania castigand in valoare si peste 300 milioane de dolari americani in intervalul 17 – 30 august pe bursa din Toronto (Canada).

Sumele obtinute din vanzarea actiunilor Gabriel Resources sunt insa de ordinul milioanelor de dolari americani pe zi, ajungand sa depaseasca si nivelul de 12 mil. De dolari americani.

Pe 18 august, presedintele Traian Basescu a declarat la Sulina ca proiectul Rosia Montana, puternic contestat de ecologisti, trebuie facut cu conditia renegocierii beneficiilor intre cele doua parti, firma canadiana si statul roman.  Actiunile nu au reactionat imediat pe Bursa, dar pe 22 august inregistreaza un salt de 9%, pentru ca pe 30 august sa consemneze o crestere de circa 11%, cea mai mare de la inceputul lui 2011, in conditiile in care in ziua anterioara presedintele a fost in vizita la Rosia Montana sa discute cu localnicii si sa sustina proiectul, iar seara a iesit in fata Palatului Cotroceni pentru a discuta cu contestatarii proiectului. Pe 29 august, presedintele Romaniei spunea la Rosia Montana declara ca acest proiect sta “ingropat” din 1997 din cauza “lasitatii” oamenilor politici. Pe 30 august, valoarea companiei Gabriel Resources a atins 2,85 mld. dolari americani fata de 2,55 mld. dolari americani pe 17 august, ziua dinainte de declaratia de sustinere a proiectului venita din partea presedintelui Basescu.

O valoare si mai mare a actiunilor companiei canadiene a fost atinsa pe 18 iulie, ca efect al avizului arheologic dat de Ministerul Culturii si a pozitiei de sprijin pentru proiect exprimate de Kelemen Hunor, ministrul Culturii. Valoarea bursiera a Gabriel Resources a fost atunci de 3,1 mld. dolari americani.

Un alt salt de 9% a avut loc in decembrie 2009, cand ministrul economiei de la acea vreme Adriean Videanu afirma ca proiectul Rosia Montana trebuie inclus in programul de guvernare si trebuie demarat cat mai repede in contextul evolutiei favorabile de pe piata aurului.
Legatura dintre actiunile si declaratiile inaltilor oficiali ai statului roman, de ok-ul caruia depinde proiectul Rosia Montana dezvoltat de compania canadiana Gabriel Resources, care nu are in acest moment operatiuni de productie, este confirmat si de expertii jocului bursier.
“Intotdeauna proiectele acestea sunt influentate de declaratiile unor persoane semnificative ca rezonanta. Sunt proiecte de anvergura, cu implicatii profunde in toate mediile, inclusiv politice. Declaratiile oficialilor, mai ales daca este vorba de presedintele unei tari, conteaza foarte mult, deoarece pana sa se vada rezultatele acestor investitii, trece de regula mult timp”, a declarat Mihai Chisu, broker in cadrul societatii IFB Finwest.

Intrebat daca este posibil ca declaratiile facute in Romania pe 18 august (joi – n.r.) de presedintele Traian Basescu sa isi produca efectul abia pe 22 august pe bursa din Toronto, Chisu a raspuns: “Daca ar fi fost listata in Romania, probabil reactia pe bursa s-ar fi produs mai rapid. Dar asa este normal sa fie un delay  (o intarziere – n.r.) pana informatiile ajung in note, rapoarte de analiza catre investitori“.
Cresterea inregistrata de actiunile Gabriel Resources din ultimele zile a fost remarcata si de publicatiile specializate de afara, site-ul mining.com scriind pe 31 august ca suportul lui Basescu au adus un plus de 16% pentru aceste titluri pe parcursul unei saptamani de tranzactionare.  

Actiunile Gabriel Resources au scazut in sedinta de vineri cu 1,5% pana la 7,04 dolari canadieni, scaderile care vin dupa o crestere puternica sunt normale pe burse, in conditiile in care speculatorii isi marcheaza o parte din castigurile inregistrate din vanzarile de actiuni.
Actiunile companiei au fluctuat destul de puternic in ultimii ani, atingand chiar un prag minim de 1 dolar Canadian pe actiune in 2008, adica de peste sapte ori mai putin decat in aceste zile.

La finele primului semestru, Gabriel Resources avea o pierdere de 3,5 milioane de dolari canadieni (3,57 milioane de dolari americani).
Fara o activitate propriu – zisa de productie, dar cu un potential urias in proiectul Rosia Montana, compania Gabriel Resources a atras pe fondul scumpirii accelerate a aurului si argintului atat speculatori, cat si investitori de calibru.

Pretul aurului de exemplu a crescut din 2002 pana acum de peste sase ori, astazi ajungand la cotatii de 1.900 dolari americani pe uncie. Argintul s-a dovedit a fi o investitie si mai profitabila pentru ca pretul pe uncie a crescut de peste zece ori din 2002 pana acum.
Firma canadiana detine 80% din compania in care s-a asociat cu statul roman pentru proiectul minier de la Rosia Montana.
In actionariatul Gabriel Resources se regasesc nume precum Paulson&Co, fondul speculativ al  cunoscului investitor american John Paulson, care a castigat miliarde pariind pe izbucnirea crizei sub-prime in Statele Unite, Electrum Strategic (in spatele careia se afla investitorul american Thomas Kaplan) si BSG Capital Group, companie a israelianului Beny Steinmetz care controleaza a doua avere din Israel.  Un alt investitor care se regasea in actionariatul firmei canadiene la finele anului trecut era si Newmont Mining, cel mai mare producator de aur din lume, cu un pachet de actiuni de 14,7% in Gabriel Resources, in timp ce fondul lui John Paulson, fost asociat al lui celebrului George Soros, avea 17,93%, iar compania lui Benny Steinmetz avea la indemana pentru acest an posibilitatea de a ajunge la 16% in companie, care ar diminua participatiile altor actionari.

George Soros a fost unul dintre actionarii Newmont Mining, ultimele date facute publice indicandu-l in aceasta postura in urma cu un an. Acum, nu exista informatii care sa indice ca Soros inca mai este actionar la Newmont Mining. In luna mai a acestui an, presa internationala il cita pe Soros care spunea ca si-a vandut expunerea pe aur ,dupa ce la inceputul anului declarase ca aurul este “balonul speculativ suprem”.
Proiectul Rosia Montana implica costuri de un miliard de dolari si este estimat sa aduca venituri pe perioada exploatarii din vanzarea aurului si argintului de 7,5 miliarde de dolari, la un pret mediu de 900 de dolari/uncia de aur si 12,5 dolari/uncia de argint. Estimarile Gabriel Resources indica la Rosia Montana prezenta a 10 milioane uncii aur si a 47,4 milioane uncii argint, ceea ce la cotatia de astazi ar insemna venituri de peste 21 mld. Dolari din productie. Statul roman beneficiaza de acest proiect in masura participatiei sale, de 20% din actiunile companiei mixte, ceea ce se traduce ca va avea dreptul la o cincime din castigurile aduse de proiect. Pe de alta parte, statul mai poate beneficia de incasari din redeventele aferente.

Analistii citati de mining.com spun ca daca proiectul de la Rosia Montana va incepe, acesta va deveni o tinta de preluare pentru jucatorii cu “muschi financiari mai mari”. Potrivit sursei citate, Gabriel Resources a cheltuit déjà 500 milioane de dolari pentru acest proiect si mai are disponibili inca 175 milioane de dolari, dar mai are nevoie de aprobari, inclusiv de acordul de mediu, cel mai greu de obtinut aviz pentru firma canadiana.

Proiectul este unul care a provocat printre cele mai mari controverse de la Revolutia din 1989 incoace, deoarece exploatarea aurului ar urma sa se faca cu ajutorul cianurilor, care in cazul unui accident ar produce pagube imense mediului
Proiectele din Romania (alaturi de Rosia Montana, canadienii mai au un proiect de exploatare si la Bucium) sunt singurele din portofoliul Gabriel Resources, companie a carui activitate se concentreaza exclusiv pentru obtinerea permiselor necesare inceperii proiectului.
Eforturile si banii firmei canadiene se concentreaza pe actiunile de lobby pentru demararea exploatarii la Rosia Montana, in conditiile in care mai multe ONG-uri incearca sa blocheze inceperea acestui proiect. De asemenea, Ungaria se opune proiectului invocand pericolul unui dezastru de mediu, in conditiile in care cianurile vor fi folosite pentru extractia aurului si argintului.
Publicatia canadiana The Globe and Mail scria anul trecut intr-un articol intitulat “Cat de departe sa mergi pentru aur?” ca nu febra aurului ii face pe cei trei miliardari investitori sa fie incantati de actiunile Gabriel, ci perspectiva “exploziei” pretului acestora in cazul in care proiectul va fi demarat. Investitorii speculativi, prin definitie, cauta sa faca un ban usor. Un executiv de top care ii cunoaste pe cei trei investitori, citat de publicatia respectiva, spunea ca tot ce ii intereseaza pe acestia este ca Gabriel Resources “sa ia avizele”. Experti citati de publicatia canadiana estimeaza costurile totale ale proiectului ca se ridica la aproximativ 650 dolari pe uncie, ceea ce ar insemna raportat la pretul actual al aurului un castig de circa 1.200 – 1.300 dolari pe uncie.

Vezi cum a evoluat pe bursă valoarea Gabriel Resources după declaraţiile celor mai înalţi oficiali ai statului român 106676

Ultimele evolutii in proiectul Rosia Montana si impactul pe Bursa

Marti, 12 iulie 2011    Comisia Nationala de Arheologie da o hotarare prin care aproba raportul de cercetare arheologica preventiva ”Masivul Carnic, Rosia Montana, Romania – proiectul minier Rosia Montana”. Actiunile Gabriel Resources pe bursa din Toronto (Canada). Pe bursa de la Toronto, se vand 1,15 milioane actiuni Gabriel Resources, in valoare de 8,1 mil. Dolari americani (circa 8 mil. Dolari canadieni). Cresterea actiunilor este de 1,5% fata de sedinta anterioara.

Miercuri, 13 iulie 2011    Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, afirma, citat de Radio Romania Actualitati, ca nu cunoaste opinia specialistilor in arheologie  referitoare la patrimoniul afectat de dezvoltarea proiectului minier de la Rosia Montana. Actiunile Gabriel Resources au continuat sa creasca cu 5% fata de ziua anterioara, fiind vandute 377.000 de actiuni.

Joi, 14 iulie 2011    Directia Judeteana pentru Cultura Alba si Patrimoniul National, din subordinea Ministerului Culturii, emite certificatul de descarcare de sarcina arheologica pentru o parte din  masivul Carnic, dupa aprobarea raportului de cercetare arheologica pentru o parte din masivul Carnic, dupa aprobarea raportului de cercetare arheologica preventive “Masivul Carnic, Rosia Montana, Romania – proiectul minier Rosia Montana”. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor a initiat un plan de actiune care sa asigure conservarea celor mai importante situri arheologice si monumente arhitectonice, plan care va fi realizat prin alocarea de catre Rosia Montana Gold Corporation SA a 70 mil. Dolari, care vor fi cheltuiti la Rosia Montana pentru lucrarile de conservare si punere în valoare a patrimoniului arheologic si arhitectonic. Gabriel Resources a castigat pe bursa peste 9%, tranzactionandu-se un pachet total de 1,52 milioane de actiuni, in valoare de circa 12 milioane de dolari canadieni (12,1 milioane de dolari americani).

Sambata, 16 iulie – Luni 18 iulie     Apar nenumarate articole in presa romaneasca si internationala referitoare la sustinerea pe care ministrul culturii Kelemen Hunor o arata pentru dezvoltarea proiectului Rosia Montana

Luni, 18 iulie 2011    Pe bursa de la Toronto, se vand 617.500 de actiuni Gabriel Resources, valoarea tranzactiilor cu actiunile companiei canadiene fiind de 5,06 mil. Dolari americani (circa 5 mil. Dolari canadieni). Actiunile ajung la un maxim al ultimelor patru luni, 8,17 dolari canadieni pe actiune.

Joi, 18 august 2011    Presedintele Traian Basescu afirma la Sulina ca sustine proiectul Rosia Montana. Pe bursa de la Toronto, actiunile companiei scad cu 4% pe o lichiditate mica, de numai 110.000 de actiuni.

Vineri, 19 august 2011    Presa interna si internationala reia pe larg declaratiile presedintelui roman. Actiunile Gabriel Resources mai pierd inca 2% din valoare, insa incepe sa creasca volumul de actiuni vandute la 700.000 de actiuni.

Luni, 22 august 2011    Actiunile Gabriel Resources fac un salt de 9%, ajungand la 6,8 dolari canadieni pe titlu. Volumul de actiuni vandute este de circa 180.000 de actiuni.

Vineri, 26 august 2011    Premierul Emil Boc afirma ca nu este un fan al proiectului Rosia Montana. Pe bursa de la Toronto, actiunile cresteau cu 7%, volumul de actiuni vandute 270.000 de actiuni vandute.

Luni, 29 august 2011    Presedintele Traian Basescu se deplaseaza la Rosia Montana, unde discuta cu localnicii si face noi declaratii de sustinere a proiectului Gabriel Resources. Seara, iese in fata Palatului Cotroceni si discuta cu contestatarii proiectului . Actiunile Gabriel Resources au scazut cu 1,9%, se vand 270.000 de actiuni

Marti, 30 august 2011    Actiunile presedintelui de luni sunt reflectate pe larg in presa locala si internationala. Actiunile de pe bursa canadiana cresc cu 11%, cea mai mare crestere inregistrata de Gabriel Resources de la inceputul acestui an, ajungand la 7,44 dolari canadieni per titlu. Se vand 420.000 de actiuni, valoarea tranzactiilor este de 3,04 milioane dolari americani (3 milioane dolari canadieni)

Comentariul specialistului
“Intotdeauna proiectele acestea sunt influentate de declaratiile unor persoane semnificative ca rezonanta. Sunt proiecte de anvergura, cu implicatii profunde in toate mediile, inclusiv politice. Declaratiile oficialilor, mai ales daca este vorba de presedintele unei tari, conteaza foarte mult, deoarece pana sa se vada rezultatele acestor investitii, trece de regula mult timp”, a declarat Mihai Chisu, broker in cadrul societatii IFB Finwest.
“Daca ar fi fost listata in Romania, probabil reactia pe bursa s-ar fi produs mai rapid. Dar asa este normal sa fie un delay pana informatiile ajung in note, rapoarte de analiza catre investitori“, a adaugat Chisu.

×
Etichete: Rosia Montana bursa
x close