Instanţa a hotărât de curând să execute silit compania Tina R, după ce aceasta a pierdut procesul intentat de firma Louis Vuitton. Magistraţii Tribunalului Bucureşti spun că Tina R a contrafăcut, cu bună ştiinţă, eşarfe în China şi le-a comercializat apoi cu însemne identice cu cele ale companiei Louis Vuitton. Despăgubirile ajung la aproape 10.000 de dolari.
Reprezentanţii companiei Tina R susţin spun că acum nu se pune problema unor dificultăţi financiare, ci se încearcă accentuarea dezvoltării activităţii şi extinderea numărului de magazine.
?Dacă vă referiţi la SC Arbotex Textile SRL, cifra de afaceri cu acest furnizor este sub 0,5% din cifra de afaceri a Tina R SA - iar refuzul la plată a comenzilor respective are un motiv comercial bine întemeiat: compania Arbotex nu a mai livrat produse pentru sezonul toamnăiarnă 2009 şi nu a ridicat returul din primăvară-vară, termeni obligatorii în relaţia comercială?, a declarat Rareş Jianu, director general Tina R.
Despre cererea acestora de intrare în insolvenţă, acesta e de părere că ?este un mijloc de presiune prea puţin elegant, iniţiat de firme care nu doresc sau nu pot continua o relaţie comercială pe termen lung?.
Antena3.ro