Antena 3 CNN Economic Companii SUA: Companiile salvate de stat trebuie să îşi reducă primele

SUA: Companiile salvate de stat trebuie să îşi reducă primele

1 minut de citit Publicat la 10:55 22 Oct 2009 Modificat la 10:55 22 Oct 2009
SUA: Companiile salvate de stat trebuie să îşi reducă primele
Administraţia Obama intenţionează să ceară companiilor care au primit sume imense ca ajutor de la stat anul trecut să reducă drastic compensaţiile pentru cei mai bine plătiţi directori.

Cele şapte companii care au primit cei mai mulţi bani vor trebui să reducă salariul anual al celor mai bine plătiţi 25 de directori cu o medie de circa 90% faţă de anul trecut, a declarat pentru CBS o sursă oficială.

Kenneth Feinberg, desemnat de Barack Obama a rezolva problema beneficiilor primite la aceste şapte companii, ce au primit bani din fondul de salvare de 700 miliarde de dolari, va fi cel care va lua deciziile privind plăţile.
Cele şapte companii sunt Bank of America Corp., American International Group Inc., Citigroup Inc., General Motors, GMAC, Chrysler şi Chrysler Financial.
Din listă lipseşte Goldman Sachs, care a plătit banii înapoi guvernului.
O sursă guvernamentală a arătat că liderul american ?a demonstrat destul de clar public ce părere are despre sporurile directorilor?.
În total, compansaţiile pentru directorii de top la cele şapte companii vor scădea în medie cu circa 50 procente.

La divizia financiară a AIG, gigantul de asigurări care a primit de la stat peste 180 miliarde dolari, nici un director nu va primi în total mai mult de 200.000 dolari. Administraţia mai avertizează societatea că trebuie să îşi îndeplinească angajamentul de a reduce semnificativ cele 198 milioane dolari promise ca bonusuri angajaţilor din divizia de servicii financiare.
Restricţiile de plată la cele şapte companii vor cere ca orice director care să primească mai mult de 25.000 de dolari în suplimente speciale- precum carduri de membru în cluburi, avioane private sau maşini de companie- trebuie să primească aprobarea administratorilor guvernamentali.
Antena3.ro

×
x close