Sindicaliştii spun că CFR marfă a ajuns în pragul falimentului din lipsa investiţiilor. ?La noi subvenitia e o ruşine, nu se poate acţiona astfel?, spune Radmilo Felix, secretar general al Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă.
Reacţia feroviarilor vine după ce ministrul Transporturilor Radu Berceanu a anunţat că CFR Marfă va fi privatizată anul viitor, iar celelalte două companii feroviare, CFR Călători şi CFR Infrastructură, vor fi restructurate.
Ministrul Transporturilor a declarat că în urma privatizării Companiei de marfă, s-ar putea obţine miliarde de euro.
Antena3