Royal Dutch Shell, cea mai mare companie petrolieră europeană, intenţionează să vândă câmpuri petrolifere din Nigeria în valoare de 5 miliarde dolari, scrie Sunday Times , citând surse din companiei.
Licitaţia vine în momentul în care Nigeria se pregăteşte să impună sancţiuni mai dure contra operatorilor străini şi să ofere un control mai mare companiilor naţionale.
Gigantul petrolier este cel mai mare şi mai vechi producător occidental de ţiţei din Nigeria.
Cu toate acestea, producţia a fost afectată de problemele de securitate din Delta Nigerului, problemele de finanţare, dar şi reglementări de mediu nesigure.
De asemenea, iniţiativa coincide cu anunţul grupului condus de Shell de a cheltui zeci de miliarde de dolari în dezvoltarea super-zăcământului irakian Majnoon în următoarele două decenii.
Printre posibilii clienţi se numără compania petrolieră chineză de stat Sinopec, grupul nigerian independent Oando şi compania Afren .
Shell a oprit investiţiile în Nigeria, ce a oferit 16 procente din producţia sa pe anul trecut, ca urmare a creşterii violenţelor din partea militanţilor, şi a relaţiilor încordate cu guvernul.
Antena3.ro