Antena 3 CNN Economic Companii Şeful Renault România, român recrutat din străinătate (VIDEO)

Şeful Renault România, român recrutat din străinătate (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 19:45 19 Oct 2009 Modificat la 19:45 19 Oct 2009
Şeful Renault România, român recrutat din străinătate (VIDEO)
De la televizoare alb-negru desenate pe hârtie a ajuns să facă un autoturism în 50 de secunde. După 20 de ani în industria auto mondială, un român s-a întors pentru a conduce Renault România. Nu oricum, ci din poziţia de director executiv. Ironia timpului face ca peste ani o companie românească să fie nevoită să recruteze un român din străinătate, un român pe care România nu a ştiut să îl păstreze.

Sorin Buţe a lucrat ca stagiar la fabrica de televizoare din Pipera. În 1990 a plecat în Canada. S-a angajat la un furnizor de piese pentru General Motors. Sorin spune că occidentali erau foarte atenţi la personalitatea celui angajat. În mai puţin de un an a ajuns directorul proiectului.

În 1995 s-a mutat la Toyota unde a stat 14 ani ajungând până la poziţia de directorul general al uzinelor Toyota din Canada. Deşi român, Sorin Buşe nu văzuse niciodată fabrica Dacia de la Mioveni. Deşi lucra la Toyota în 2004 a obţinut acordul directorului Dacia pentru a face o vizită.

Evident, la finalul vizitei cei de la Renault i-au făcut lui Sorin Buşe o propunere. Dar a refuzat-o. A acceptat patru ani mai târziu să lucreze pentru Centrul de Cercetare Renault din Franţa. Anul acesta s-a transferat în România. Definitiv.

Centrul de testare ar fi ultimul şi cel mai mare pas pentru un om din această industrie.

"Este o şansă excepţională, poate mai mare sau mai mică decât ai câştiga la loterie. Eu pot să spun că am câştigat loteria", spune Buşe.




Observator

×
Etichete: Renault
x close