Antena 3 CNN Economic Companii Şase directori de la Apple au primit bonusuri în acţiuni de 60 milioane de dolari

Şase directori de la Apple au primit bonusuri în acţiuni de 60 milioane de dolari

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 19:34 06 Noi 2011 Modificat la 19:34 06 Noi 2011
Şase directori de la Apple au primit bonusuri în acţiuni de 60 milioane de dolari
Foto: applemachq.com
Şase directori executivi de la Apple au primit bonusuri în valoare totală de 60 de milioane de dolari, după ce compania a încheiat un an fiscal cu venituri record de 108,25 miliarde de dolari, potrivit Reuters.

Directorii, printre care se numără şeful diviziei de software, Scott Forstall, directorul financiar executiv, Peter Oppenheimer, şi liderul departamentului de marketing, Phil Schiller, au primit câte 150.000 de acţiuni Apple restricţionate, care vor putea fi valorificate începând din anul 2016.

Un reprezentant al companiei a declarat că recompensa are rolul de a-i stimula pe cei şase pe termen lung.

Veniturile Apple au crescut cu aproape 74% în anul fiscal încheiat la finele lunii septembrie, la 108,25 miliarde de dolari, iar profitul net a urcat de la 14 miliarde de dolari la circa 26 miliarde de dolari.


×
x close