Ne permitem această pierdere? Între faliment, privatizare şi management privat. După cinci ani de restructurări şi eficientizări, compania naţională de transport aerian, Tarom SA, se află astăzi pe marginea prăpastiei şi nu se poate hotărî. Pierderile însumate în ultimii 4 ani (inclusiv 2012) se cifrează la 250 milioane de euro. Astfel, compania a avut venituri de 220 milioane în 2011 şi a raportat în acelaşi an un rezultat negativ de 60,9 milioane de euro.
Pentru 2012, Tarom a înregistrat un rezultat negativ de 54 milioane de euro, ceea ce a ridicat pierderile totale din ultimii cinci ani la circa 250 milioane de euro. Comparând cu restul operatorilor aerieni din Europa am putea spune că, până aici, nimic special. Air France a înregistrat într-un singur an (2011) pierderi de peste 230 milioane de euro.
Operatorul francez are de zece ori mai multe avioane şi datorii de circa 4,5 miliarde de euro (la nivel de grup, Air France KLM are pierderi de 809 milioane de euro), scrie incomemagazine.ro.