Antena 3 CNN Economic Companii Renault ar putea prelua marca Saturn de la General Motors

Renault ar putea prelua marca Saturn de la General Motors

1 minut de citit Publicat la 12:38 07 Mai 2009 Modificat la 12:38 07 Mai 2009
Renault ar putea prelua marca Saturn de la General Motors
General Motors (GM) discută cu Renault despre o posibilă preluare a brandului Saturn de către producătorul auto francez, care l-ar putea folosi ca platformă de dezvoltare a operaţiunilor în America de Nord, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.

Oricare va fi cumpărătorul diviziei Saturn, este improbabil ca acesta să participe la tranzacţie cu fonduri în numerar, dar va fi nevoit să preia datoriile acesteia, precum şi costurile operaţionale, inclusiv de producţie.

Între timp, Geely Automobile Holdings a lansat o ofertă pentru achiziţia diviziei suedeze Saab a GM, au spus sursele.

Renault este unul dintre producătorii auto şi alţi posibili investitori interesaţi de preluarea Saturn.

Grupul analizează mai multe opţiuni pentru Saturn, inclusiv inchiderea totală a operaţiunilor.

În cazul unui acord al GM cu Renault, care controlează Nissan Motor şi Samsung Motors, grupul francez se va putea folosi de reţeaua de peste 400 de dealeri ai Saturn pentru vânzarea de vehicule Renault şi Samsung, sub brand Saturn, au spus sursele.

Brandul Saturn are o reputaţie bună în privinţa serviciilor de service, dar a fost afectat, sub conducerea GM, de lipsa inovaţiilor.

Prin transferarea brandului către un alt producător auto, GM ar putea conserva locurile de muncă în SUA şi să evite astfel disputele cu dealerii care ar apărea dacă ar desfiinţa divizia.

Renault ar putea construi vehicule Saturn în SUA, dacă brandul va suporta un volum mare de vânzări, a spus una dintre surse. Un acord privind Saturn necesită acceptul Trezoreriei americane.

Obţinerea controlului asupra Saturn ar susţine obiectivul directorului general al Renault, Carlos Ghosn, de a consolida poziţia grupului pe piaţa americană.

Grupul are deja o prezenţă puternică în SUA prin intermediul operaţiunilor de producţie ale Nissan în Tennessee, dar preluarea Saturn ar conferi lui Ghosn un brand american şi o reţea pentru vehicule proiectate în Coreea şi Europa, care ar putea concura pe segmentul vehiculelor cu consum eficient de carburanţi.

Antena3.ro

×
x close