Directorul Regiei Autonome de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, a declarat, miercuri, că Regia ar putea fi transformată în curând în societate comercială, în scopul creşterii independeţei şi accesului la fondurile europene, informează
Mediafax.
"Transformarea regiei autonome în societate comercială este normală şi constituie o obligaţie legală potrivit directivei 1370 a Comisiei Europene, în condiţiile în care acest lucru ar permite să existe o independenţă mai mare în luarea deciziilor, adică acestea nu mai depindă de multe ori de anumite persoane care acceptă sau nu un plan de dezvoltare", a spus Criţ, în cadrul unei conferinţe de presă
Astfel, directorul RATB a menţionat că statutul de regie autonomă nu permite accesarea de fonduri europene, aceasta reprezentând "o problemă majoră". Potrivit acestuia, costurile cu achiziţia de vehicule ar putea fi acoperite în proporţie de 60% prin sume de la UE.
"Am gândit toate aceste aspecte, urmează să le transformăm. Am vorbit cu primarul general (al Capitalei, Sorin Oprescu, n.r.) şi se pare că avem acceptul dânsului. Să vedem şi la nivel politic cum o să se accepte acest lucru"
Adrian Criţ a mai declarat miercuri, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că Regia Autonomă de Transport Bucureşti solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti “din două în două săptămâni” majorarea preţului unei călătorii.