Companiile europene producătoare de energie din cărbune continuă să transfere costul energiei murdare asupra societății. Poluarea aerului de la termocentralele lor pe cărbune împovărează oamenii din Europa atât cu probleme de sănătate, cât și cu costuri de miliarde de Euro, conform modelării detaliate dintr-un nou raport.
Intitulat "Ultima suflare: Companiile energetice pe cărbune care îmbolnăvesc Europa", raportul publicat de Climate Action Network Europe, scris si susținut de Europe Beyond Coal, Sandbag, Greenpeace CEE și European Environmental Bureau, dezvăluie costurile ascunse provocate de companii producătoare de energie din cărbune. Pentru a arăta clar responsabilitatea fiecărei companii la nivelul anului 2016 [1], au fost utilizate tehnologiile de ultimă oră și modelarea datelor meteorologice.
Conform raportului, zece companii au fost responsabile pentru două treimi din efectele negative asupra sănătății cauzate de producția de energie electrică din cărbune. Cu cele 91 de termocentrale pe cărbune, pe care le operează aceste zece companii, sunt responsabile de 7.600 de decese premature, 3.320 de cazuri noi de bronșită cronică, peste 137.000 de zile cu simptome astmatice la copii, și până la 22 de miliarde de euro în costuri.
Companiile pe cărbune din Germania domină lista, deoarece numai în această țară se află 36% din producția de energie electrică pe bază de cărbune în UE. În timp ce patru dintre cele 10 companii cele mai poluante au principalele termocentrale pe cărbune în Germania (RWE, EPH, Uniper și Steag), RWE este cea mai dăunătoare companie pentru sănătatea oamenilor. Trei companii provin din Polonia (PGE, ENEA și ZE PAK) și câte una din Spania (Endesa), Cehia (ČEZ) și Bulgaria (Holding Energy din Bulgaria).
"Companiile de cărbune precum RWE din Germania știu foarte bine problemele de sănătate de care sunt responsabile. Dar, după cum arată acest raport, impactul poluării lor este mult mai larg și mai grav decât este în general înțeles. Europa este o regiune dens populată, iar o termocentrală pe cărbune din orice țară amenință sănătatea oamenilor din întreaga Europă ", a spus Kathrin Gutmann, directorul campaniei Europe Beyond Coal. "Renunțarea treptată la producția de energie electrica din cărbune până în 2030 va îmbunătăți sănătatea pentru nenumărate persoane".
Patru companii românești apar în topul 30 - CE Oltenia (locul 16), CE Hunedoara (17), CET Govora (22) și CET Oradea (28), deși intre timp aceasta din urmă - CET Oradea - a renunțat la producția pe cărbune și a trecut pe gaz. Aceste companii sunt deținute de Guvernul român (fie la nivel central, fie la nivel local), iar dacă ar fi combinate, ar fi a cincea companie cea mai toxică din UE.
Costurile semnificative de sănătate sunt similare cu veniturile pe care le obțin aceste companii pentru vânzarea energiei electrice pe bază de cărbune - sau cu mult peste ele. De exemplu, costurile de sănătate cauzate de CE Hunedoara se ridică la aproximativ 386 EUR/MWh, în comparație cu un preț mediu al energiei electrice cuprins între 40-60 EUR/MWh în Romania.