Antena 3 CNN Economic Companii Profitul Generali s-a redus la jumătate în primul semestru. Compania încearcă să redreseze situaţia mizând pe asigurările de viaţă pentru angajaţi

Profitul Generali s-a redus la jumătate în primul semestru. Compania încearcă să redreseze situaţia mizând pe asigurările de viaţă pentru angajaţi

Catalin Ciocan
2 minute de citit Publicat la 13:47 11 Aug 2011 Modificat la 13:47 11 Aug 2011
Profitul Generali s-a redus la jumătate în primul semestru. Compania încearcă să redreseze situaţia mizând pe asigurările de viaţă pentru angajaţi
Generali,  unul dintre primii zece asigurari de pe piata locala,  a inregistrat in primul semestru al anului o scadere cu circa 49% a profitului net pana la 9,7 milioane de lei (2,3 milioane de euro), fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce volumul de prime brute subscrise a scazut cu 14% pana la 201 milioane de lei (48,6 milioane de euro). 

Compania a cautat in ultimul an sa-si reduca expunerea pe segmentul auto in cautarea unor segmente cu potential mai mare de crestere. Potrivit datelor prezentate azi, ponderea segmentului auto in portofoliul de asigurari a scazut pana la 40%, spre deosebire de alte companii unde ajunge si la 90%, crescand in schimb cu 22% volumul de prime brute subscrise pe segmentul de asigurari de viata pentru angajati.  Per ansamblu, portofoliul asigurarilor de viata a crescut in prima jumatate a anului cu 1% fata de perioada similara a anului trecut, ajungand la un volum total de prime brute subscrise de 46 milioane lei (11,1 milioane de euro).

„Incercam sa castigam teren pe segmentele cu potential mare de crestere, iar asigurarile de viata pentru angajati reprezinta cu siguranta un domeniu In ascensiune. Avem capacitatea de a sustine in continuare evolutia acestui segment, pentru ca beneficiem de know-how valoros din partea retelei internationale GEB (Generali Employee Benefits), lider la nivel mondial. De asemenea, am promovat activ acest produs, cu ajutorul fortei proprii de vanzari, si ne bucuram sa constatam rezultate foarte bune”, a declarat Marie Kovářová, directorul Generali Asigurari.

Scaderea totala a volumului de prime brute subscrise a fost cauzata, potrivit oficialilor companiei, de reducerea vanzarilor de asigurari auto, o scadere asumata de Generali.

Volumul de prime brute subscrise la asigurarile generale s-a situat la nivelul de 155 milioane de lei (37,5 milioane de euro). In pofida scaderii pe segmentul auto, compania a inregistrat cresteri importante pe asigurarile de calatorie in strainatate (+32%), asigurarile facultative de locuinta (+17%) si asigurarile de daune la proprietati (+7%).

„Detinem cel mai echilibrat portofoliu din piata locala de asigurari si vom continua sa luam toate masurile necesare pentru a-l optimiza. Spre deosebire de alte companii, unde segmentul auto detine o pondere cuprinsa intre 60 si 90% din total business, noi am reusit sa-l reducem pana la 40%. Asta nu inseamna ca nu vom sustine in continuare segmentul auto, dimpotriva. Preocuparea noastra principala va fi sa pastram si sa atragem clientii care au un comportament bun in trafic si cu un istoric al daunelor favorabil. Obiectivul nostru principal este un business sanatos si profitabil si nu alergarea dupa cota de piata cu orice pret”, spune Kovářová.

Ponderea segmentului asigurarilor de viata din totalul portofoliului Generali a crescut de la 19% in S1 2010 la 23% in S1 2011, in timp ce segmentul auto a scazut de la 52% la 40%. Alte doua segmente care si-au sporit importanta in totalul business-ului sunt asigurarile de locuinta (+4 puncte procentuale fata de ianuarie-iunie 2010) si asigurarile de calatorie in strainatate (+1 punct procentual).

Generali Asigurari este in proces de fuziune cu Ardaf, o alta companie de asigurari controlata de grupul italian Generali, fuziunea celor doua societati urmand sa creeze al cincilea jucator ca marime de pe piata asigurarilor.

×
x close