Antena 3 CNN Economic Companii Producătorul de vin Murfatlar a intrat în insolvenţă

Producătorul de vin Murfatlar a intrat în insolvenţă

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:28 26 Mar 2012 Modificat la 14:28 26 Mar 2012
Producătorul de vin Murfatlar a intrat în insolvenţă
Foto: rohoteluri.ro
Tribunalul Constanţa a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a companiei Murfatlar România, unul dintre principalii producători locali de vin, informează Mediafax.

"Gradul lent de recuperare a banilor din piaţă, caracteristica generală a mediului de afaceri în această perioadă, are ca principal efect lipsa de lichidităţi, făcând dificilă achitarea datoriilor exigibile", se arată în comunicatul companiei.

Producătorul de vin susţine însă că va continua strategia de dezvoltare şi extindere a activităţii comerciale pe piaţa românească conform planurilor deja stabilite, într-un mod solid şi sustenabil.

În 2011, afacerile companiei au crescut cu 32%, de la 140 milioane lei la 185 milioane lei.

Compania este deţinută de trei firme - Euroavipo (41,93%), Euro Trade Invest (39,01%) şi Vitivinicola Basarabi (19,04%).

Reţeaua Crama Murfatlar cuprinde aproximativ 125 de crame funcţionale în întreaga ţară, existând în continuare proiecte de deschidere şi noi cereri de francize până la 180 locaţii.

×
x close