Aflată în process de redresare financiară, din luna februarie 2009, KD Life a luat startul la început activitatea în 2006, si încă din primii doi ani de funcţionare acumulase pierderi de peste 3,1 milioane de euro. Prin procesul de redresare financiară, asiguratorul şi-a majorat capitalul de mai multe ori, în valoare de 1,5 mil. euro, 1 milion de euro şi 5,7 milioane de euro, ultima fiind în luna iunie a anului 2009.
Cu toate acestea, lucrurile nu au revenit pe un făgaş normal pentru cei de la KD Life, Adunarea Generală Extraordinară din 21 ianuarie 2010, luând decizia de a lichida firma, ca urmare a pierderilor financiare continue.
Salariaţii, însă, au fost asiguraţi că firma îşi va îndeplini obligaţiile pe care le are vizavi de ei.
?Vă asigurăm, cu această ocazie, că toate drepturile dumneavoastră salariale şi de altă natură vor fi respectate până la lichidarea societăţii şi ca veţi fi notificaţi, într-o perioadă rezonabilă, cu privire la planurile de acţiune pentru perioada următoare?, menţionează într-un document transmis angajaţilor.
În februarie, în 2009, compania menţiona că motivele pentru care ajunsese la redresarea financiară au fost investiţiile în fonduri mutuale, care au avut scăderi semnificative. KD Life face parte din grupul sloven de investiţii KD.
Ian Harrocks, directorul general al KD Life declara că aproximativ 80% din investiţiile companiei sunt în depozite bancare, iar restul de 20% în fondurile mutuale KD Optimus şi KD Maximus, administrate de KD Investments, companie care face parte din acelaşi grup. KD Optimus a avut în 2008 o scădere de 34%, iar valoarea investiţiilor în KD Maximus s-a diminuat cu 54,8%, pe fondul scăderii puternice a bursei.
Antena3.ro