Termenul estimat pentru declanşarea grevei generale de către lucrătorii din Poşta Română este data de 1 aprilie, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Mircea Burlacu, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).
"Suntem în a 37-a zi de când am început discuţiile pe contract. Practic, n-am făcut niciun pas în faţă, pentru că, deşi împreună cu echipa companiei, cu aceeaşi echipă a companiei, în urmă cu câteva luni de zile, am luat articol cu articol, am convenit asupra unei forme, am făcut un contract colectiv de muncă ce a fost în vigoare până la 31 ianuarie. Suntem astăzi în situaţia de a lua din nou în dezbatere şi de a aduce din nou argumente pentru fiecare articol din contract şi în felul acesta am pierdut şi unii şi alţii, timp să explicăm de ce trebuie să dispară din contractul de muncă orice referire care se regăseşte în legislaţie (...).
În ritmul în care merg lucrurile şi cu respectarea tuturor prevederilor legale, termenul pe care îl estimăm pentru declanşarea grevei generale este data de 1 aprilie. Va fi, probabil, respectând toate prevederile legale, momentul declarării grevei propriu-zise, cu oprirea totală a lucrului.
Şi îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce vă spun în momentul de faţă. În Poşta Română există situaţia pentru declanşarea unui conflict de muncă. O să-i anunţăm (conducerea, n.r). Probabil că ştiu asta, dar nu-i interesează", a spus Burlacu, potrivit Agerpres.
BNS a organizat, joi, o conferinţă de presă cu tema "Destructurarea grupării care îngroapă Compania Naţională Poşta Română".
Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.
În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care deţine 93,52% din pachetul de acţiuni. Fondul Proprietatea deţine 6,48% din capitalul social al CNPR.