Antena 3 CNN Economic Companii Pierderi de 31,6 milioane euro pentru CFR Călători, în primul semestru

Pierderi de 31,6 milioane euro pentru CFR Călători, în primul semestru

<1 minut de citit Publicat la 10:57 03 Sep 2013 Modificat la 10:57 03 Sep 2013
Pierderi de 31,6 milioane euro pentru CFR Călători, în primul semestru
Foto: Agerpres
Compania CFR Călători a avut în primul semestru pierderi de 139 milioane lei (31,6 milioane euro), în scădere faţă de rezultatul negativ de 200 milioane lei raportat la jumătatea anului trecut, au anunţat reprezentanţi ai companiei citaţi de Mediafax.

Evoluţia a fost determinată, printre altele, de reducerea unor linii neprofitabile sau cu slabă productivitate, scăderea consumului de motorină şi diminuarea cheltuielilor cu personalul prin scăderea numărului de angajaţi, de la 14.028 în 2012 la 13.891, fără concedieri colective, se arată într-un comunicat al comapniei.

Potrivit aceluiaşi comunicat, poziţia financiară a companiei în relaţia cu terţii s-a îmbunătăţit prin reducerea liniilor de credit cu 30,5 milioane lei faţă de începutul anului.

"Situaţia financiară a companiei este afectată de pierderile şi datoriile acumulate istoric, a dependenţei de subvenţia insuficientă precum şi de plata cu întârziere de către acţionarul unic a facilităţilor acordate diverselor categorii sociale", menţionează CFR Călători în comunicat.

CFR Călători are ca obiectiv prioritar continuarea reducerii pierderilor şi urmăreşte, totodată, implementarea unei strategii pentru atragerea de fonduri europene, o premieră pentru companie.


×
x close