Gruia Stoica, acţionarul majoritar la CFR Marfă: Nu este intenţia mea primordială de a da oameni afară21 Iun
Negocieri pentru CFR Marfă cu un singur ofertant. Ministrul Transporturilor avertizează: Dacă nu renunţă la condiţii, oprim negocierile20 Iun
Anunţul important făcut de premierul Ponta. Ce se întâmplă cu Hidroelectrica săptămâna viitoare19 Iun
Privatizarea CFR Marfă, contestată. Americanii care au participat la licitaţie şi sindicatele acuză lipsa de transparenţă18 Iun
„Este o crimă a statului!” Hidroelectrica înregistrează pierderi la Porţile de Fier 2 din cauza nivelului ridicat al Dunării11 Iun
Şeful CFR Infrastructură a găsit o metodă inteligentă, dar păguboasă pentru stat, de a scăpa de datorii11 Iun
Wizz Air: Aeronava aterizată de urgenţă a avut probleme la trenul de aterizare. Nu au existat răniţi08 Iun
Hidrolectrica a fost restructurată. Din 13 sucursale rămân 7, iar fondul de salarii scade cu 6 mil. euro05 Iun
Una dintre cele mai cunoscute companii europene a retras un produs de pe piaţa românească. Află motivul din spatele acestei măsuri05 Iun
Gaura URIAŞĂ pentru România în urma jafului geostrategic numit Bechtel. Cum vor fi AFECTAŢI toţi şoferii30 Mai
Măsura luată de FACEBOOK cu privire la conturile celebrităţilor. Iată cum le vom distinge de cele FALSE30 Mai
Visa şi Mastercard cer justiţiei americane să confirme că practicile lor nu încalcă legislaţia antitrust26 Mai
Privatizarea CFR Marfă, episodul doi: Iată investitorii care rămân în cursa pentru preluarea companiei23 Mai
„Respectă legea, dar încalcă spiritul ei". Raportul care arată cum evită Apple plata unor taxe de miliarde de dolari21 Mai
Companiile de telefonie mobilă ŞTIU TOTUL despre tine. Dovada că viaţa ta este ÎNREGISTRATĂ minut cu minut20 Mai
Privatizarea CFR Marfă a eşuat. Niciun investitor din cei trei nu s-a precalificat pentru etapa următoare15 Mai
Firmele care vor crea locuri de muncă ar putea primi până la 200.000 de euro, bani nerambursabili14 Mai