Antena 3 CNN Economic Companii Orange acuză DNA de comportament preferenţial faţă de Vodafone, care a câştigat un contract de 1 mil. lei

Orange acuză DNA de comportament preferenţial faţă de Vodafone, care a câştigat un contract de 1 mil. lei

2 minute de citit Publicat la 09:36 03 Dec 2008 Modificat la 09:36 03 Dec 2008
Orange acuză DNA de comportament preferenţial faţă de Vodafone, care a câştigat un contract de 1 mil. lei
Un contract de un milion de lei pentru asigurarea serviciilor de telefonie mobilă ale angajaţilor Directiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a stârnit o bătălie cu scântei între giganţii Orange şi Vodafone, transmite Financiarul ..
Orange contestă licitaţia în urma căreia Vodafone a câştigat contractul, având în vedere acţionarea în instanţă a concurentului.
Surse din industria de telecomunicaţii au declarat pentru Financiarul că nemulţumirea celor de la Orange vine în urma faptului că organizatorul şi beneficiarul licitaţiei, DNA, a manifestat un comportament preferenţial faţă de Vodafone, cu care a semnat contractul.
?În cazul în care Orange România este nemulţumită de rezultatele unei licitaţii şi de răspunsul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) se poate adresa instanţei de judecată. Detaliile legate de ofertele depuse de către Orange sau alte date privind licitaţiile la care participă compania sunt considerate informaţii cu caracter confidenţial şi nu dorim să comentăm pe marginea acestui subiect?, a declarat Maria Pătrăşescu, PR Manager Orange România.
Orange a contestat la CNSC rezultatul licitaţiei de la DNA, solicitând reluarea procedurii.
?Prin contestaţia înregistrată la CNSC înaintată de Orange România formulată în contradictoriu cu Direcţia Naţională Anticorupţie în calitate de autoritate contractantă în procedură, licitaţie deschisă, organizată pentru încheierea acordului-cadru având ca obiect "Servicii de telefonie mobilă, telefoane mobile, servicii de telefonie şi transmisii de date", împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii şi a rezultatului procedurii de atribuire, s-a solicitat Consiliului anularea acestora şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor conform algoritmului de calcul al factorilor de evaluare stabiliţi prin documentaţia de atribuire, cu emiterea unui nou act de comunicare a rezultatelor?, precizează documentul prin care CNSC respinge plângerea Orange România.
Pe de altă parte, oficialii DNA spun că nu pot să facă publice motivele pentru care Orange a contestat licitaţia, susţinând că nu le cunosc.
?Orange România a contestat comunicarea rezultatului procedurii de atribuire la CNSC, aşa încât vă recomandăm să vă adresaţi emitentului contestaţiei, care este cea mai în măsura să fundamenteze motivele care au stat la baza contestaţiei ei?, spun cei de la Biroul de Presă al DNA.
DNA a semnat contractul de un milion de lei cu Vodafone, precizând că Orange nu a depus niciun fel de plângere la respingerea CNSC.
?Orange România nu a formulat până în prezent nicio plângere împotriva deciziei nr. 2399/C3/2175 pronunţată de CNSC. O eventuală plângere trebuia transmisă, în conformitate cu art. 280 alin (5) şi a art. 281 din O.U.G. 34/2006, respectiv aşa cum este precizat şi în decizia CNSC, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei Consiliului?, spun cei de la DNA.
Contractul semnat cu Vodafone vizează perioada 2009-2013 şi are o valoare anuală de 250.000 de lei. Bugetul DNA pe 2008 a fost de 79 de milioane de lei, cheltuielile de personal însumând 67 de milioane de lei.
Antena3.ro

×
Etichete: orange DNA
x close