“In business, ca si in viata nu obtii ce meriti, ci ceea ce ai negociat”. Suna dur, dar pragmatic. Cateva cuvinte “imprumutate” de la americanul Chester Karras, un fel de parinte modern al negocierii, la serviciile caruia apeleaza sute de multinationale de pe Glob, iar majoritatea companiilor din Fortune 500 s-au grabit sa utilizeze programele acestuia de training pentru a-si pregati managerii.
Pentru ca piata, viata, economia este o lupta dura. Si pentru ca, daca nu esti pregatit, foarte probabil nici norocul nu poate fi o cale sa supravietuiesti intr-o lume in schimbare. Si, in cazul in care negocierea nu este un punct forte, este sigur ca trebuie sa inveti pentru ca economia asta a Romaniei din ce in ce mai fragila nu poate sa suporte la infinit socuri de genul Nokia.
Pentru ca este clar ca in cazul Nokia, Guvernul, Consiliul Judetean Cluj, sindicatul – cei care ar trebui sa se bata pentru interesele angajatilor, si-au redus sansele spre zero inainte de a incepe sa negocieze propriu zis cu Nokia. Din pacate, pentru muncitorii viitoarei foste fabrici de la Jucu este prea tarziu sa mai obtina ceva, si anume o despagubire cat mai mare de la concernul finlandez.
Categoric, Nokia nu are nici o vina. A venit, a facut profit cum ar face orice companie si, pana la urma, nu trebuie sa uitam ca este primul scop de a exista al oricarui business, acela de a face profit. Si, uite, ca si atunci cand faci profit, nu este suficient intr-o lume in schimbare, mai ales cand piata fuge tot mai departe de poarta fabricii, iar sfarsitul productiei este inevitabil. Nokia pleaca mai departe pe drumul globalizarii, cum au facut-o si o vor face mii de companii din intreaga lume, fugind dupa mana de lucru cea mai ieftina si dupa vecinatatea cu sursa de bani, pietele cu cele mai mari vanzari.
Plecarea Nokia dezgroapa insa niste hibe puternic inradacinate: nu am stiut si nu stim sa negociem indiferent de tipul de proiect. Cu Nokia, cu Bechtel, cu pachetul Petrom scos la vanzare in vara, cu Ford si cu multi altii. Esecurile vin in valuri si, mai grav, devenim contemplativi la ce se intampla sub nasul nostru. “ O sa plece si altii”, spune presedintele Basescu dupa plecarea exportatorului nr. 2 din Romania, pondere de 5% in exporturile care au adus inapoi cresterea economica.
La masa discutiilor, ne taiem singuri la zero puterea de negociere: oferim facilitati, dar nu ne gandim ce se intampla daca investitorul pleaca.
Noi ce garantii obtinem ca este o investitie pe termen lung si daca, in caz de forta majora, independente de vointa investitorului sau daca decizia investitorului este fortata de trendurile din piata globala, iar o investitie locala trebuie lichidata, noi cum ne aparam interesele? Cum ponderam riscurile? Cum facem ca o investitie importanta pentru Romania sa devina importanta si pentru compania care vine aici? Daca fabrica de la Jucu nu mai asambla telefoane ieftine si producea doar smartphone-uri sau daca aveam aici un centru de cercetare & dezvoltare, mai pleca Nokia de aici? Daca vreun distins membru din comisia de vanzare a pachetului de 9,84% din Petrom se implica in procesul de vanzare, daca mergea la Londra sa discute cu cele mai mari fonduri de investitii si daca am sti mai bine ce vrem inainte sa plecam la drum – vrem sa vindem sau nu in actuala conjunctura de piata actiuni Petrom, oare mai aveam astazi un esec?
Daca Ford este fortat sa temporizeze investitia de la Craiova in conditiile in care vanzarile de masini noi merg prost aproape peste tot, noi cum putem sa ne asiguram ca nu ne paste un nou exit, care ar mai face o gaura in economie? De ce atunci cand pleaca un investitor, raspundem ca altii zece sunt gata sa ii ia locul ca doar n-o fi devenit Romania brusc raiul investitorilor pe Pamant intr-un moment in care abia trecem de 1 mld. euro investitii straine directe, de 5 – 6 ori mai putin fata de perioada de dinainte de criza? De ce devenim brusc atenti cu investitorii straini cand ne spun ca pleaca dupa ce de ani de zile vorbesc de stabilitate fiscala, iar noi producem schimbari pe banda rulanta si avem cel mai mare numar de taxe, impozite, contributii, pe capul fiecarei companii? De ce nu incurajam capitalul romanesc sa se dezvolte? Cat timp ne mai ia sa reactionam decis la o realitate infricosatoare: companiile chiar pleaca din Romania, si straine si cele cu capital romanesc isi duc banii in jurisdictii fiscale mai permisive?! De ce nu putem noi sa atragem aceste capitaluri?
Si ca sa ne folosim de studiul de caz oferit de inchiderea fabricii de la Jucu, ce spuneti de “scaparile” tragicomice ale celor care trebuiau sa negocieze cu Nokia:
“Decizia lor (a Nokia – n.r.) nu are nicio legătură cu autoritatea locală sau cu Guvernul de la Bucureşti. Este o decizie managerială, de afaceri, ce ţine de costuri şi de competiţia globală în care ne aflăm în acest moment în lume, companii care îşi mută investiţiile în locuri unde au un cost mai ieftin al forţei de muncă, unde au persoane care asigură materialele de lucru mai ieftine şi mă refer aici la ceea ce Nokia a decis să mute în Asia”. Citat Emil Boc, prim - ministru, 30 septembrie 2011, si primarul Clujului in 2008 cand Nokia a deschis fabrica de la Jucu.
“Avem o informare verbala. Nu am primit inca nimic scris. Consilierii au decis sa faca o Comisie care sa stabileasca cum vor fi recuperate investitiile Consiliului Judetean acolo. Au fost investiti 15 mil. euro in viabilizarea terenului, asigurare acces, amenajarea locatiei, a fost facuta alimentarea cu apa, cu energie electrica, cu utilitati, iar terenul a fost concesionat celor de la Nokia. Ei sunt proprietarii fabricii si ai spatiilor aferente productiei. Nokia dispune acolo de un teren de 90 de hectare, in total am rezervat in parcul industrial Tetarom III 154 de hectare, restul suprafetei fiind rezervata pentru furnizori Nokia. Asa a fost discutia in 2006 – 2007 cu ei, intre timp nu a mai venit nimeni acolo”. Citat Victor Popa, purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean Cluj, 29 septembrie.
“Am zis ca nu e cazul sa se puna problema platilor compensatorii”. 4 octombrie, Valentin Ilcas, presedintele sindicatului Nokia Metal despre faptul ca Nokia va plati salarii compensatorii pentru cei concediati la Jucu, desi sindicatele nu au negociat in contractul colectiv de munca si pachete compensatorii in cazul disponibilizarilor colective.
Ma folosesc de exemplul Bochum (Germania), care arata ca intr-o economie cu mult mai puternica decat a Romaniei, unde sansele de absorbtie pentru someri sunt mai mari, reactia a fost mult mai hotarata, mai coordonata intre centrii de putere (cancelarul Angela Merkel, autoritatile landului, sindicate si comunitatea locala), de aceea si Nokia a platit un pachet social de 200 mil. euro, fata de 70 mil. euro cat a oferit initial, un record de negociere obtinut de nemti care a pus pentru prima oara intrebarea investitorilor daca nu cumva inchiderea unei fabrici a devenit mai costisitoare decat costul aferent investitiei pentru inceperea productiei. In medie, muncitorii germani au primit 70 – 80.000 de euro, iar cei cu vechime au ajuns sa incaseze pana la 200.000 de euro. La Bochum, reamintesc motivul plecarii Nokia catre Jucu era in 2008 acelasi ca acum, cand Romania este parasita datorita costului cu forta de munca mai mic din Vietnam. La Bochum, ca si la Jucu, numarul celor concediati a fost tot in jurul a 2.200 de oameni.
Iata in oglinda la declaratiile de mai sus, cateva mostre de “presiune” germana, care au ajutat rezultatul final al negocierilor cu Nokia:
"Vom face tot ce ne sta in putere pentru a-i ajuta pe acesti oameni atat cat se poate", a declarat Angela Merkel, care a spus ca a discutat pe 21 ianuarie 2008 cu seful Nokia, Olli-Pekka Kallasvuo (inlocuit anul trecut de Stephen Elop, venit de la Microsoft – n.r.). Cancelarul german a calificat politica de comunicare a companiei drept "irationala si inacceptabila".
Ea a subliniat ca intreprinderile trebuie sa actioneze pe termen lung si ca preocuparea pentru corectitudine fata de angajati ar fi mai eficienta decat schimbarea constanta a locatiilor.
Puternicul sindicat IG Metall, cel mai mare din Germania, a chemat la Bochum 20.000 de demonstranti si a amenintat Nokia cu o "disputa dura ca ciomagul" dupa esuarea negocierilor privind inchiderea fabricii germane. La mitingul de protest au participat ministrul federal de finante, social-democratul Peer SteinbrAzck, liderul sindicatului IG Metall, Berthold Huber, precum si presedintele coalitiei de stanga din Bundestag (Parlamentul german – n.r.), Oscar Lafontaine.
Seful IG Metall, Berthold Huber declara la postul public de radio BR ca va initia o "disputa dura precum ciomagul" cu Nokia, daca managementul companiei finlandeze nu va ceda presiunilor de a renunta la inchiderea fabricii din Bochum. "Vom rezista, chiar daca dureaza saptamani sau luni. In primul rand luptam pentru locurile de munca din Bochum. Daca nu va exista nici o solutie, vom lupta pentru salarii compensatorii", spunea Huber. Acesta a precizat ca a discutat personal si cu cancelarul Angela Merkel despre situatia din Bochum, iar ea ar fi fost "de asemenea socata de modul de operare" al managementului Nokia. Iar toate acestea se intamplau in timp ce in spatele usilor inchise, managementul Nokia negocia cu reprezentantii angajatilor de la Bochum si ai sindicatului IG Metall, iar sefii concernului finlandez au mers “pe o linie dura a negocierilor”.
Seful IG Metall, Berthold Huber declara la postul public de radio BR ca va initia o "disputa dura precum ciomagul" cu Nokia, daca managementul companiei finlandeze nu va ceda presiunilor de a renunta la inchiderea fabricii din Bochum. "Vom rezista, chiar daca dureaza saptamani sau luni. In primul rand luptam pentru locurile de munca din Bochum. Daca nu va exista nici o solutie, vom lupta pentru salarii compensatorii", spunea Huber. Acesta a precizat ca a discutat personal si cu cancelarul Angela Merkel despre situatia din Bochum, iar ea ar fi fost "de asemenea socata de modul de operare" al managementului Nokia. Iar toate acestea se intamplau in timp ce in spatele usilor inchise, managementul Nokia negocia cu reprezentantii angajatilor de la Bochum si ai sindicatului IG Metall, iar sefii concernului finlandez au mers “pe o linie dura a negocierilor”.
Ministrul federal al economiei de la acea vreme, Michael Glos, cerea ca macar o parte a liniei de productie sau a celei de dezvoltare sa fie mentinuta. Daca acest lucru nu va fi posibil, spunea Glos, atunci macar discutiile sa duca la o solutionare "adecvata" a problemei de personal, pentru ca angajatii ar fi "socati" de decizia brusca a Nokia de a inchide fabrica. La asta se adauga solicitarea autoritatilor locale, din landul Renania de Nord – Westfalia, care au cerut Nokia inapoierea a 60 de mil. euro subventii acordate uzinei de la Bochum.
Toate aceste actiuni au dus la rezultatul stiut. Niciuna dintre actiunile mentionate mai sus nu fac parte din arsenalul de astazi de negociere al Romaniei. Suntem blazati, nu gasim niciun dram de forta de a iesi din postura de victima ce isi asteapta executia! Nici Nokia, nici experienta contractului cu Bechtel, nici esecul ofertei Petrom, toate mize mari, nimic insa nu este capabil sa ne trezeasca din somnul, care trimite din economia Romaniei miliarde de euro catre alte piete! Nici nu facem cu ochiul, nici nu tinem strans in mana ce avem! Nici nu stim sa cerem, nici nu avem nevoie sa invatam de la altii sa obtinem ce vrem! Nu facem pace nici cu investitorii romani, nici cu cei straini! Mergem singuri pe drumul catre nicaieri, al esecurilor!
