NN Pensii precizează că a aflat din presă despre măsurile stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în legătură cu mesajul de informare transmis clienţilor şi că aşteaptă decizia oficială a ASF, care nu afectează situaţia fondului de pensii administrat de NN, într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook.
”Consiliul de administrație al NN Pensii a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), ulterior căreia a luat la cunoștință din media despre măsurile stabilite de autoritate în legătură cu mesajul de informare transmis de noi în data de 11 aprilie 2017 către clienții care au declarat adresa de e-mail. Așteptăm decizia oficială a ASF și ne arătăm toată deschiderea și colaborarea în demersurile ulterioare acesteia, urmând să stabilim și să le comunicăm în cel mai scurt timp direcțiile de acțiune ale NN Pensii.
Reiterăm că intențiile noastre au fost exclusiv de informare cu privire la sistemul de pensii administrat privat și la interesul participanților de a se informa constant despre situația fondurilor economisite pentru pensie.
Apreciem faptul că Guvernul și Ministerul de Finanțe au avut o poziție recentă foarte fermă pentru susținerea și stabilitatea Pilonului II.
Precizăm că aceste măsuri anunțate astăzi nu afectează în niciun fel situația fondului de pensii administrat de NN și economiile pentru pensie ale celor aproximativ 1,9 milioane de participanți la acesta”.
ASF amendează NN Pensii cu 750.000 de lei
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a amendat NN Pensii cu 1% din cifra de afaceri, respectiv 750.000 de lei, după ce compania a transmis clienţilor o scrisoare prin care îi informa că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private.
Totodată, Consiliul ASF a decis retragerea autorizării directorului general al companiei, Raluca Ţintoiu, şi amendarea acesteia cu 100.000 lei.
Totul a pornit după ce clienţii celei mai mari companii de profil din ţară au primit un mesaj din partea fondului prin care erau avertizaţi că toate contribuţiile ar putea fi naţionalizate.