Zvonurile că Microsoft pregăteşte lansarea propriului smartphone, care să concureze iPhone, Samsung şi celelalte telefoane care domină piaţa, se apropie de certitudine, mai multe surse susţinând că dispozitivul ar putea ajunge pe piaţă în prima jumătate a anului 2013.
Până în prezent, predicţiile erau că Microsoft va prelua Nokia, gigantul chinuit din Finlanda ajungând la o valoare de piaţă de aproximativ 10 miliarde de dolari. Achiziţia ar însemna pentru Microsoft o provocare în plus de a readuce producătorul de telefoane pe linia de plutire şi să îl transforme pentru a se mula pe obiectivele companiei.
Mult mai simplu ar fi pentru Microsoft să lucreze cu Foxconn (compania care produce şi iPhone pentru Apple) pentru a-şi crea propriile telefoane, iar crearea propriei infrastructuri de magazine ar aduce mult mai multe beneficii decât dacă ar prelua cea dezvoltată de Nokia.
Cum magazinele Apple produc venituri de 10 ori mai mari decât orice alte magazine din Statele Unite, raportat la suprafaţa pe care o ocupă, Microsoft nu trebuie decât să aplice reţeta companiei din Cupertino.
Deşi pare că nu are resursele necesare pentru a concura cu Apple pe acest plan, Microsoft are un avantaj. Diversitatea produselor pe care le oferă, faptul că vinde software (chiar şi pentru Mac) şi foarte populara consolă de jocuri video XBox 360 sunt premise pentru o reţea de magazine de vânzare cel puţin la fel de profitabilă ca cea a concurenţilor de la Apple.
Compania va experimenta cu o serie de mini-magazine în perioada premergătoare Crăciunului. Nu se ştie ce efect vor avea magazinele Microsoft asupra magazinelor Apple, dar au toate şansele să le depăşească în ceea ce priveşte venitul pe suprafaţă.