Ministrul, aflat într-o vizită în Sălaj, a recomandat autorităţilor locale să sprijine investitorii din judeţ, precum Michelin, Silcotub, Energobit şi Drum Construct.
"Ei sunt într-o intensă competiţie cu alte companii similare din domeniu, dar sunt şi într-o competiţie internă. Spre exemplu, Michelin are în plan o investiţie la nivel mondial, al grupului, şi în acest moment analizează oportunitatea de a investi în Europa - dacă se poate în România, şi dacă se poate în Zalău", a spus el.
O decizie privind locaţia investiţiei va fi luată până la finele anului, potrivit ministrului.
"Sper ca în viitorul apropiat, în baza colaborării şi a discuţiilor pe care le-am avut cu investitorii, să pot spune că în Sălaj vor fi create noi locuri de muncă, că în Sălaj se vor investi sute de milioane de euro", a mai spus Bode.
Miniştrii Economiei şi Mediului, Lucian Bode şi Laszlo Borbely, s-au întâlnit miercuri cu reprezentanţii administraţiilor locale din Sălaj, ai Consiliului Judeţean şi ai Prefecturii.
Michelin este prezent în România din anul 2001, iar în prezent deţine trei fabrici - RomSteel Cord Zalău (care produce cord metalic, utilizat la fabricarea anvelopelor), Silvania Zalău şi Victoria Floreşti, judeţul Prahova, ambele cu activităţi de producere a anvelopelor.
În anul 2005, Michelin România a devenit centru regional pentru zona Balcanilor, coordonând, pe lângă activitatea de pe piaţa locală, operaţiunile din Albania, Bulgaria, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia.
În prezent, compania franceză are în România 3.000 de angajaţi.