Antena 3 CNN Economic Companii Lidl, implicat într-un mare scandal - FOTO. Cum a reacţionat compania în faţa acuzaţiilor

Lidl, implicat într-un mare scandal - FOTO. Cum a reacţionat compania în faţa acuzaţiilor

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:32 01 Sep 2017 Modificat la 14:32 01 Sep 2017
o_1bouj9mav5buvpe1qdn76i1jfua.jpg

Mai multe modificări făcute în programul photoshop au propulsat gigantul german Lidl în mijlocul unui scandal de proporţii.

Iniţial compania folosea ambalaje pe care erau ilustrate peisaje greceşti. În imaginea de mai sus, era prezentă şi o mică biserică ortodoxă ce avea cu arhitectura clasică şi o cruce pe acoperiş. Dar la scurt timp după comercializarea cu aceste imagini, compania a înlocuit această imagine cu una identică, dar de pe care dispăruse crucea, scrie presa belgiană, potrivit gandul.info.

Acest lucru a provocat rapid indignare în mediul online, numeroşi internauţi declarându-se indignaţi de decizia luată de comerciant. Un purtător de cuvânt al companiei din Germania a declarat că decizia de retragere a simbolului a fost pentru "că se încearcă evitarea simbolurilor religoase pentru a nu exclude nicio comunitate cu alte convingeri". "Suntem o companie care respectă diversitatea şi asta explică designul ambalajelor", a adăugat el.
 

×
Etichete: Lidl cruce Germania cruce
x close