Compania a anunţat în urmă acum o lună că a intrat reorganizare judiciară, din cauza scăderii cererii de pe piaţa internă şi a reducerii vânzărilor, cu 25%, în acest an. Totodată, Leonardo a încheiat un parteneriat cu Casa de Insolvenţă Transilvania.
"Cele 40 de magazine din Ungaria au fost închise treptat de la începutul anului, deoarece nu erau profitabile", spune Lotrean.
Acesta adaugă că Lonardo are în Ungaria 24 de magazine. "Până la finele anului vom decide dacă se vor mai închide şi alte magazine din Ungaria", a încheiat reprezentantul Casei de Insolvenţă Transilvania.
Compania proprietate al lui Florin Panea a închis de la începutul anului 45 de magazine pe piaţa locală şi a disponibilizat 600 de angajaţi, spune Lotrean.
"În cursul zilei de astăzi mai avem o şedinţă în care vom decide dacă vom mai închide şi alte unităţi în acest an", a spus Lotrean.