Antena 3 CNN Economic Companii Ion Ţiriac deschide un lanț de benzinării

Ion Ţiriac deschide un lanț de benzinării

<1 minut de citit Publicat la 22:48 15 Mar 2016 Modificat la 22:48 15 Mar 2016
tiriacc.jpg

Ion Ţiriac vrea să lanseze un lanţ de 200 de benzinării fără spaţii de servicii în care şoferii plătesc rapid cu cardul după ce alimentează maşinile cu carburant, potrivit automarket.ro.

Șoferul opreşte, alimentează, plăteşte şi pleacă, fără să mai treacă pe la casa de marcat situată într-un centru de servicii lângă benzinărie.

"Ne-am propus să aducem ceva nou. Vrem să clădim o reţea de puncte de alimentare formată din 200 de puncte în următorii 3-5 ani, de tipul do-it-yourself. Experienţa este cât se poate de simplă, plăteşti cu un card şi pleci. Este un alt model şi credem că vom avea un rol foarte important pe zona aceasta de nişă", spune Remus Hîrceagă, CEO la Ţiriac Energy.

În prezent, doar Rompetrol şi Petrom mai au benzinării cu autoservire, însă acestea sunt puţine la număr şi sunt amplasate în special în mediul rural.

În prezent, în România există aproximativ 2.000 de benzinării, iar cele mai multe aparţin celor de la Petrom, OMV, Rompetrol, Lukoil şi Mol.

×
Etichete: Ion Tiriac
x close