Antena 3 CNN Economic Companii FC Rapid a cerut insolvenţa clubului de fotbal

FC Rapid a cerut insolvenţa clubului de fotbal

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:02 04 Dec 2012 Modificat la 11:02 04 Dec 2012
FC Rapid a cerut insolvenţa clubului de fotbal
Foto: Agerpres
Tribunalul Bucureşti a înregistrat, luni, dosarul privind procedura de insolvenţă a SC Fotbal Club Rapid SA, instanţa stabilind ca prim termen de judecată data de 7 decembrie, informează Mediafax.

Potrivit sursei citate, niciun oficial al clubului Rapid nu a putut fi contactat pentru a comenta pe marginea subiectului.

Pe 7 noiembrie, acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, declaracă nu intenţionează să demareze procedurile pentru intrarea în insolvenţă şi nici să falimenteze clubul, precizând că soluţia este cedarea grupării giuleştene unei alte persoane.

Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii şi angajaţii clubului fiind neplătiţi de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii şi faţă de alte societăţi.

Vineri, UEFA a anunţat că situaţia echipei Rapid şi a altor grupări europene va fi analizată de a doua cameră a Instanţei de Control Financiar, din cauza datoriilor acumulate.

Tot din acest motiv, forul european a blocat premiile pe care trebuie să le acorde clubului giuleştean, în urma participării în Europa League.

Gazeta Sporturilor scrie că situaţia de la Rapid este tot mai dificilă, fotbaliştii echipei ameninţând că vor intra în grevă începând de marţi.

×
x close