Finanțarea acordată Italsofa România, care ocupă poziția a doua în topul celor mai mari exportatori de mobilă din România, va fi utilizată pentru derularea activității curente.
"EximBank își respectă angajamentul ferm asumat de susținere a mediului de afaceri și, prin încheierea acestui nou acord, continuă să-și consolideze poziția de partener de afaceri preferat de elita business-ului. Suntem convinși că finanțarea acordată va contribui la dezvoltarea durabilă a companiei, cu impact direct și pozitiv la nivel micro și macro-economic, în condițiile în care Italsofa activează într-una dintre puţinele industrii care au avut, în ultimii ani, un aport pozitiv la balanţa comercială a României”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
Italsofa România, parte a grupului Natuzzi - cel mai mare producător de mobilă din Italia, deține o unitate de producție la Baia Mare, ce se întinde pe o suprafață de peste 76.000 mp și unde lucrează peste 1.200 de angajați.
Fabrica produce atât canapele, cât şi tâmplăria destinată prelucrării lemnului în semifabricate, și este una dintre cele mai mari investiții greenfield din industria locală a mobilei, valoarea totală a investițiilor realizate din 2001 până în prezent depășind 38 de milioane de euro.
Despre EximBank
EximBank este o instituție specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcții de acțiune - finanțare, garantare și asigurare, permite băncii să susțină activitatea și dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbția de fonduri europene. Banca a obținut în 2014 cu un profit net de 46,6 milioane de lei (circa 10,5 mil. euro) și și-a majorat expunerea totală la 4,7 miliarde de lei, față de 4,5 miliarde de lei în 2013.
Evoluția constant pozitivă a băncii a continuat și în prima parte a acestui an, EximBank raportând în primul semestru din 2015 un profit net de 40 de milioane de lei, cu 26% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, pe fondul extinderii portofoliului de produse și a acoperirii teritoriale. Din 2013, banca și-a dezvoltat semnificativ portofoliul de clienți încheind acorduri financiare cu unii dintre cei mai reprezentativi jucători din economie precum Antibiotice Iaşi, Astra Vagoane Călători, Romcab, Aquila, Romelectro, Adrem Invest, Agricover IFN, Grup Servicii Petroliere sau Alro.