Citez prezentarea oficiala de pe site-ul bancii: "Ex-Im Bank este agentia oficiala de credit pentru export a Statelor Unite. Misiunea noastra este sa ne asiguram ca firmele americane – mari si mici – au acces la finantarea necesara pentru a transforma oportunitatile de export in vanzari efective. Ex-Im Bank nu intra in competitie cu institutii private, ci umple golurile din piata finantarilor comerciale pentru ca firmele americane sa dispuna de ceea ce au nevoie pentru a-si vinde produsele in strainatate si a fi competitive pe pietele internationale".
Institutia a fost infiintata in 1934 de catre presedintele Franklin Delano Roosevelt, initial cu scopul de a facilita schimburile comerciale cu Uniunea Sovietica, stat pe care SUA il recunoscuse oficial cu un an inainte, in 1933. Imprumuturile si garantiile Ex-Im Bank sunt acordate in numele si in contul statului, care isi asuma riscul de credit. De altfel, Ex-Im Bank isi obtine banii pe care ii imprumuta exportatorilor luand la randul sau credite de la Trezoreria SUA.
Prin acordarea de finantari, garantii si asigurari de credite la costuri avantajoase, subventionate de contribuabili, companiilor exportatoare americane, Ex-Im Bank sustine ca ajuta la mentinerea si crearea de locuri de munca in SUA.
Toate bune si frumoase, numai ca un raport recent al Serviciului pentru Cercetare al Congresului SUA (Congressional Research Service) a ajuns la concluzia ca lucrurile nu stau chiar asa, ba chiar dimpotriva, efectul activitatii Exim-Bank fiind distorsionarea pietelor americane, favorizarea unor companii si a unor industrii in dauna altora si subventionarea marilor corporatii pe cheltuiala contribuabililor americani.
In septembrie, Congresul SUA trebuie sa decida daca prelungeste autorizatia de functionare a bancii sau o desfiinteaza.
Doar in 2013, peste 40% dintre garantiile de credit pentru export aprobate de catre Ex-Im Bank au fost destinate gigantilor Boeing si General Electric. 30% din valoarea totala a expunerii asumate anul trecut de catre Ex-Im Bank, sub diferite forme (credite, garantii, asigurari de credite) a fost reprezentata de deal-uri incheiate cu Boeing, cea mai mare companie aerospatiala a lumii, cu o capitalizare de peste 91 de miliarde de dolari. In ultimii cinci ani, Boeing a derulat 197 de contracte cu Ex-Im Bank, in valoare totala de 48 de miliarde de dolari.
De altfel, Boeing este compania care a facut cel mai vocal lobby pe langa Congres pentru prelungirea autorizatiei de functionare a Ex-Im Bank si nu este deloc de mirare. In perioada 2008-2013, banca a finantat livrarea a nu mai putin de 789 de avioane Boeing. Potrivit unui raport al Standard&Poor’s, daca Ex-Im Bank ar fi desfiintata, riscul de credit al Boeing ar creste substantial, compania fiind nevoita sa gaseasca pe piata libera, la costuri nesubventionate, intre 7 si 9 miliarde de dolari pentru a-si sustine vanzarile.
Alti beneficiari de top ai finantarilor si garantiilor Ex-Im Bank sunt celebra corporatie inginereasca si de constructii Bechtel, precum si firma de tehnologie pentru industria militara Lockheed Martin.
"Devreme ce Ex-Im Bank finanteaza deal-uri pe care finantatorii privati le refuza ca fiind prea riscante, contribuabilii americani au tot dreptul sa se intrebe de ce ar trebui ei sa-si asume riscuri pe care sectorul privat le considera inacceptabile si de neasumat", se arata intr-un studiu al Heritage Foundation.
Distorsionarea concurentei de pe piata si favorizarea prin subventii de stat a marilor corporatii nu este insa singura "buba" din capul Ex-Im Bank. Potrivit aceleiasi surse, in ultimii cinci ani, oficiali, manageri si angajati ai bancii au fost implicati in nu mai putin de 74 de cazuri de coruptie si frauda.
Mai mult, recent, Wall Street Journal a scris ca patru oficiali de top ai bancii sunt cercetati intr-o ancheta interna pentru luare de mita. Unul dintre acestia si-a dat deja demisia in urma investigatiei, care a descoperit ca respectivul acceptase bani de la o companie din Florida pentru a-i facilita obtinerea de finantare de la Ex-Im Bank pentru un export de echipamente de constructii in America Latina. Alti doi oficiali sunt acuzati ca au aprobat acordarea de credite fara sa respecte reglementarile interne ale bancii cu privire la evaluare riscurilor, iar al patrulea ar fi acceptat cadouri costisitoare de la firme care vroiau finantare de la Ex-Im Bank.
In septembrie, Congresul SUA trebuie sa decida daca va prelungi sau nu autorizatia de functionare a bancii. Majoritatea congresmenilor republicani, dar si o parte a celor democrati, sustin desfiintarea Ex-Im Bank sau cel putin reformarea din temelii a acesteia, cu reducerea masiva a rolului Trezoreriei. Cei care sustin banca sunt in general congresmeni din state in care isi au sediul mari corporatii al caror business se bazeaza pe credite de la Ex-Im Bank, precum si, bineinteles, organizatiile de lobby ale beneficiarilor acestora.
Cum spune americanul, a bon entendeur, salut.