Tribunalul Municipiului Bucureşti a decis să desemneze provizoriu pînă la prima adunarea a creditorilor, administrator judiciar pe Activ Lichidator Ipurl, cu o retribuţie lunară de 2.000 de lei, fără TVA.
În urma examinării situaţiei economice a debitoarei, administratorul judiciar va întocmi, în termen de 30 de zile de la desemnare, un raport de activitate prin care va propune fie intrarea în procedura simplificată descrisă în Legea insolvenţei, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale, potrivit articolului 54 din Lege.
În funcţie de cuprinsul raportului, administratorul va trebui să elaboreze un plan de reorganizare pentru a ajuta societatea să îşi achite datoriile faţă de creditor. Cuprom va continua să-şi desfăşoare activităţile curente până la pronunţarea sentinţei.
Cuprom S.A este o companie cu capital privat, cu o experienţă îndelungată în domeniul metalurgiei şi al metalelor neferoase. Principalele fabrici producătoare din cadrul companiei sunt CUPROM S.A. - sucursala Baia Mare şi CUPROM S.A. - sucursala Zalău.
Antena3.ro