Antena 3 CNN Economic Companii Cum a luat IBM 36 de milioane de dolari de la Twitter

Cum a luat IBM 36 de milioane de dolari de la Twitter

<1 minut de citit Publicat la 14:57 09 Mar 2014 Modificat la 14:57 09 Mar 2014
Cum a luat IBM 36 de milioane de dolari de la Twitter
Foto: Agerpres
Reţeaua de socializate Twitter a plătit 36 de milioane dolari pentru 900 de patente deţinute de IBM, rezolvând astfel o dispută în care compania fusese ameninţată cu un proces, transmite Bloomberg, conform Mediafax.
Twitter deţine în prezent circa 956 de patente şi a mai depus cereri de înregistrare în SUA pentru alte 100, potrivit documentelor depuse de companie la comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC).
Înainte de oferta publică iniţială efectuată de Twitter în noiembrie anul trecut, compania deţinea doar 9 patente şi era vulnerabilă din acest motiv la dispute privind drepturile de proprietate intelectuală.
"În prezent suntem implicaţi în mai multe procese legate de proprietatea intelectuală şi, în condiţiile în care concurenţa este în creştere, iar Twitter este tot mai cunoscută, ne aşteptăm ca numărul litigiilor să crească", potrivit Twitter.
Acţiunile Twitter au încheiat tranzacţiile de vineri în urcare cu aproape 1%, la 54,83 dolari pe unitate, cotaţia fiind de peste două ori mai mare faţă de oferta publică iniţială efectuată în 6 noiembrie.
 

×
x close