Veniturile operatorului de telefonie au avansat, în primele nouă luni, cu 93,4%, la 203,4 milioane euro, de la 105,2 milioane euro în primele trei trimestre ale anului 2007, arată raportul trimestrial al companiei.
Totodată, baza de clienţi a Cosmote România a ajuns la finele lunii septembrie la 5,24 milioane de clienþi, din care 18% post-paid (abonamente). Potrivit aceluiaşi raport, există oraşe îm România unde compania se situează pe locul doi în funcţie de cota de piaţă.
"Cosmote continuă să înregistreze cea mai mare rată de atragere de noi clienţi de pe piaţă, în primele nouă luni ale anului numărul celor care au intrat în reţeaua noastră fiind de 1,63 milioane", a declarat, într-un comunicat, directorul financiar al Cosmote România, Costas Apostolou, citat de Mediafax.
Venitul mediu pe utilizator în primele nouă luni a fost de 5,2 euro, cu 6% mai mult decât în primul semestru.
Antena3.ro