Antena 3 CNN Economic Companii Companiile franceze investesc în România. Director ApaNova: Am investit peste 300 de milioane de euro

Companiile franceze investesc în România. Director ApaNova: Am investit peste 300 de milioane de euro

<1 minut de citit Publicat la 14:28 14 Iul 2013 Modificat la 14:28 14 Iul 2013
Companiile franceze investesc în România. Director ApaNova: Am investit peste 300 de milioane de euro
Foto: Agerpres
Companiile franceze au adus în România, numai în ultimii ani peste 5 miliarde de euro, prin investiţii în domeniul auto, telecomunicaţii, construcţii, energie sau al vânzărilor.
 
Directorul ApaNova explică, pentru Antena 3, de ce investitorii francezi preferă să vină în România: 
 
"Relaţiile economice dintre Franţa şi România sunt excelente. România rămâne atractivă şi pentru că mâna de lucru este de foarte, foarte bună calitate. Nu spun ieftină, ar fi puţin jignitor, chiar dacă e adevărat. că salariile în România nu sunt la acelaşi nivel cu cele din vestul Europei. Dar, pe lângă acest lucru, există o calitate a angajaţilor, datorită căreia, în România, se poate ajunge la un nivel tehnic înalt."
 
Totodată, oficialul a evidenţiat problemele României dar şi soluţiile care ar putea ajuta economia României mai mult:
 
"România nu este în recesiune, dar trebuie mers mai departe. Cred că cel mai important este să se mizeze pe absorbţia maximă a fondurilor europene. Să se mizeze pe dezvoltarea infrastructurii, dar nu peste 10 ani, ci imediat. Pentru că o infrastructură bună va face ca investitorii să fie şi mai interesaţi să vină aici, pentrui că mijloacele de legătură şi transport vor fi mai dezvoltate."
 

×
x close