Antena 3 CNN Economic Companii Compania RWE ar putea să se retragă din proiectul Nabucco. Participaţia ar urma să revină grupului OMV

Compania RWE ar putea să se retragă din proiectul Nabucco. Participaţia ar urma să revină grupului OMV

<1 minut de citit Publicat la 18:16 02 Dec 2012 Modificat la 18:16 02 Dec 2012
Compania RWE ar putea să se retragă din proiectul Nabucco. Participaţia ar urma să revină grupului OMV
Foto: Mediafax/AFP
Compania germană RWE este pe punctul de a se retrage din proiectul Nabucco şi ar putea vinde participaţia deţinută în consorţiul care urmează să construiască gazoductul, către grupul austriac OMV, de asemenea unul dintre acţionari, potrivit unor surse citate de revista Focus.
   
Un acord pentru transferul participaţiei către OMV ar putea fi încheiat înainte de sfârşitul anului, potrivit publicaţiei.
   
RWE a anunţat în mai că analizează implicarea în proiectul Nabucco, care vizează aducerea pe piaţa europeană de gaze naturale din regiunea Mării Caspice.
   
Acţionarii Nabucco sunt OMV, Transgaz, MOL (Ungaria), Bulgarian Energy Holding (BEH, Bulgaria), BOTAS (Turcia) şi RWE (Germania).

×
x close