Câştigul de 58 de cenţi pe acţiune din primele trei luni ale anului s-a ridicat la nivelul aşteptărilor analiştilor. Totuşi, profitul pe titlu a scăzut cu 64 cenţi în primul trimestru din 2008.
Venitul operaţional a coborât cu 2,8%, la 7,17 miliarde de dolari, iar volumul vânzărilor a crescut cu 2%.
Cotaţia Coca-Cola la bursă a pierdut 1,3% în perioada de pretranzacţionare, înainte de deschiderea bursei din SUA.
"În timp ce climatul economic rămâne dificil, suntem bine poziţionaţi pentru creştere pe termen lung. Am depăşit, din nou, ţinta de profit pe termen lung şi am înregistrat rezultate solide din punct de vedere al volumelor", a declarat Muhtar Kent, preşedinte şi director general al Coca-Cola.
PepsiCo a anunţat, luni, un profit din operaţiuni de bază de 1,11 miliarde de dolari, sau 71 de cenţi pe acţiune, pentru primele trei luni din 2009, în creştere cu 3% faţă de anul trecut şi peste aşteptările analiştilor, care estimau un câştig de 67 de cenţi pe titlu.
Antena3.ro