Într-o acţiune separată sindicatul muncitorilor a cerut membrilor săi să facă lobby pe lângă Casa Albă, prin telefon sau email, pentru a se asigura că muncitorii şi pensionarii sunt trataţi corect la negocieri cu ambele companii, care este de aşteptat să facă noi concesii.
Sindicatul UAW reprezintă circa 26.000 muncitori la Chrysler şi 62.000 la GM.
Administraţia americană nu crede că Chrysler poate supravieţui independent şi face presiuni pentru o alianţă cu Fiat. A oferit circa şase miliarde dolari pentru finanţarea parteneriatului ce ar oferi companiei americane acces la tehnologia pentru maşini mici a italienilor, iar Fiat ar primi platforma pentru construirea de camionete uşoare şi o reţea de distribuţie în SUA:
Deşi analiştii dau puţine şanse de reuşită acestui parteneriat, administraţia Obama s-a arătat optimistă.
GM a anunţat luni că va mai concedia 1600 angajaţi până la 1 mari, parte a unui plan de a scăpa, în acest an,de 10.000 de muncitori, sau 14 procente.
GM şi Chrysler au primit deja 17,4 miliarde de dolari de la guvern.
Anten3.ro