Antena 3 CNN Economic Companii British Airways, îngropată în datorii. Compania are pierderi de 220 de milioane de lire sterline

British Airways, îngropată în datorii. Compania are pierderi de 220 de milioane de lire sterline

<1 minut de citit Publicat la 11:40 22 Mai 2009 Modificat la 11:40 22 Mai 2009
British Airways, îngropată în datorii. Compania are pierderi de 220 de milioane de lire sterline
British Airways,a treia mare linie aeriană din Europa, este îngropată în datorii. În anul fiscal 2008/2009, compania a înregistrat pierderi record de 220 milioane lire sterline. Datoriile s-au dublat, iar dividendele pentru această perioadă de raportare au fost anulate.

Potrivit Reuters, reprezentanţii companiei aeriene au anunţat o pierdere operaţională de 220 milioane lire. În anul fiscal 2007-2008, Britsh Airwais a înregistrat un profit de 875 milioane lire.

"Prognoza privind veniturile continuă să fie slabă şi în actualul an financiar. Consiliul de Administraţie nu poate recomanda dividende în acest an", se arată într-un comunicat al companiei.

Preşedintele companiei, Martin Broughton, a declarat că va continua programul de reducere a costurilor, în timp ce capacitatea totală de transport de pasageri va fi redusă cu 4%, în iarna următoare.

Datoriile companiei aeriene aproape s-au dublat, crescând de la 1,3 miliarde lire la 2,4 miliarde lire.

Antena3.ro

×
x close