Antena 3 CNN Economic Companii Bomba care a aruncat în aer companiile aeriene. Milioane de oameni din Europa sunt afectaţi de asta

Bomba care a aruncat în aer companiile aeriene. Milioane de oameni din Europa sunt afectaţi de asta

O.P.
1 minut de citit Publicat la 12:28 04 Dec 2012 Modificat la 12:28 04 Dec 2012
Bomba care a aruncat în aer companiile aeriene. Milioane de oameni din Europa sunt afectaţi de asta
Turbulenţele de pe pieţele financiare din zona euro provoacă cea mai gravă criză de până acum pentru transporturilor aeriene din Europa Centrală şi de Est, austeritatea, creşterea preţurilor la carburanţi şi pierderile marilor companii de profil afectând sever operatorii de stat din regiune.

În acelaşi timp, grupuri precum Air France-KLM, Deutsche Lufthansa sau IAG (British Airways, Iberia), cele mai mari companii de transporturi aeriene din Europa, evită investiţiile pentru moment, concentrându-se pe reducerea pierderilor "acasă" şi pe plata datoriilor acumulate în urma unei perioade de consolidare, marcată de mai multe fuziuni la nivel înalt, potrivit unei analize Bloomberg, prezentate de Mediafax.

Astfel, pentru Joe Cook, consultant de relaţii cu publicul la Praga, cea mai dificilă provocare ridicată de o călătorie de business în Bulgaria este găsirea unei rute aeriene către Sofia. Czech Airlines a renunţat la zborurile directe către Sofia, astfel că pasagerul trebuie să călătorească via Viena sau Munchen, de două ori mai scump şi de două ori mai îndelungat.

Dispariţia Malev a redus traficul de pasageri la Budapesta cu 36% şi a provocat 200 de disponibilizări. Din moment ce numeroase rute, precum Belgrad sau Damasc, nu sunt deservite, "este greu să se vorbească despre un rol de hub în acest moment", spune Mihaly Hardy, purtător de cuvânt al aeroportului de la Budapesta.

Grupul irlandez Ryanair Holdings, cel mai mare operator low-cost din Europa, a deschis o bază de operaţiuni la Budapesta pentru a acoperi golurile, însă a anunţat în noiembrie că va reduce cu 40% numărul de zboruri din cauza costurilor prea ridicate.

Czech Airlines a suspendat zborurile din Praga către Belgrad, Zagreb şi Ljubljana, în timp ce operatorul leton AirBaltic a renunţat la rutele Belgrad şi Dubai.

Jozsef Varadi, directorul general al Wizz Air (Ungaria), cea mai mare companie aeriană de tip discount din Europa de Est, a afirmat că operatorii de stat sunt "foarte vulnerabili" din cauza prezenţei relativ restrânse pe piaţă, ca operaţiuni şi influenţă, dar şi managementului slab şi ineficienţei.

În România, Guvernul s-a angajat faţă de FMI, în cadrul acordului de precauţie aflat în derulare, să vândă participaţii deţinute de stat la companii strategice, inclusiv la Tarom (20%), şi să introducă management privat la unele societăţi de stat. Prima companie unde a fost instalat management privat este Tarom.



×
x close