Antena 3 CNN Economic Companii Automobile Dacia ar putea relua producţia doar pentru trei zile

Automobile Dacia ar putea relua producţia doar pentru trei zile

<1 minut de citit Publicat la 09:36 04 Dec 2008 Modificat la 09:36 04 Dec 2008
Automobile Dacia ar putea relua producţia doar pentru trei zile
Societatea Automobile Dacia ar putea relua producţia doar pentru trei zile în această lună, conform unor surse sindicale citate în ediţia de joi a cotidianului Argeşul, precizează Agerpres. Potrivit afirmaţiilor viceliderului sindical Marin Anghel, producţia ar urma să fie reluată doar în zilele de 8, 9, şi 10 decembrie, după care va fi întreruptă din nou până la începutul anului viitor.
Societatea Automobile Dacia a întrerupt producţia pentru 18 zile, între 20 noiembrie şi 7 decembrie, din cauza scăderii vânzărilor, după alte patru zile de întrerupere, pe 30 şi 31 octombrie şi 13 şi 14 noiembrie.
În perioada de întrerupere a activităţii de producţie, în uzină mai lucrează circa 3000 din cei peste 14.000 de salariaţi, în cadrul centrului pentru export CKD şi al unor sectoare precum cele de piese de schimb şi desfacere.
Salariaţii care au intrat în şomaj tehnic ca urmare a întreruperii activităţii de producţie primesc 85% din salariul total brut, conform prevederilor contractului colectiv de muncă şi vor beneficia de bonurile de masă aferente zilelor de întrerupere a activităţii, pe care le-au primit în avans, au anunţat reprezentanţii Dacia.
Antena3.ro

×
x close