Antena 3 CNN Economic Companii Amenzi pentru organele de control care verifică aceeaşi firmă doi ani la rând

Amenzi pentru organele de control care verifică aceeaşi firmă doi ani la rând

2 minute de citit Publicat la 18:05 11 Mar 2010 Modificat la 18:05 11 Mar 2010
Amenzi pentru organele de control care verifică aceeaşi firmă doi ani la rând
Organele de control specializate nu vor mai putea verrifica aceeaşi firmă în decursul a doi ani calendaristici consecutivi în lipsa unor motive temeinice, în caz contrar acţiunile fiind considerate nejustificate şi sancţionate cu amenzi cuprinse între 1.500 lei şi 2.000 lei, scrie Mediafax.

"Controalele efectuate de diversele organe de specialitate cu atribuţii în acest sens sunt adesea percepute de contribuabili ca o metodă de şicanare şi de intimidare a lor, în scopul de a le influenţa comportamentul şi atitudinea faţă de reprezentanţii organelor cu atribuţii de control. O asemenea percepţie este întărită mai ales atunci când, controalele efectuate de aceleaşi organe de control, la acelaşi contribuabil, se repetă la intervale prea mici de timp (sub un an)", precizează expunerea de motive a unui proiect de lege întocmit de Ministerul Economiei.

Iniţiativa se referă la modificarea şi completarea Legii 252/ 2003, privind registrul unic de control.

Conform reglementărilor legale în vigoare, organele cu atribuţii în domeniile financiar-fiscal, sanitar, fitosanitar, urbanism, calitatea în construcţii, protecţia consumatorului, protecţia muncii, inspecţia muncii, protecţia împotriva incendiilor, precum şi în alte domenii prevăzute de lege sunt îndreptăţite să efectueze acţiuni de control la contribuabilii, persoane juridice înregistrate la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunal, pentru a verifica modul în care aceştia respectă dispoziţiile legale în vigoare în domeniul respectiv.

Orice control se desfăşoară în prezenţa reprezentanţilor legali ai contribuabilului controlat, obligat să pună la dispoziţia organului de control toate documentele care notează activitatea desfăşurată în perioada controlată şi să transmită toate datele şi explicaţiile necesare înţelegerii exacte a operaţiunilor consemnate în documentele prezentate la control.

Pe lângă constatarea încălcării prevederilor legale în vigoare şi aplicarea de sancţiuni în vederea evitării producerii de asemenea încălcări în viitor, controalele au şi rolul de a stabili, în funcţie de s, luarea măsurilor ce se impun pentru recuperarea eventualelor pagube produse, precum şi rolul de îndrumare a contribuabilului cu privire la modul în care trebuie să procedeze pentru a asigura respectarea prevederilor legale în vigoare.

"Ţinând seama de domeniile variate în care, diferitele organe de specialitate sunt abilitate prin lege să efectueze controlul asupra modului în care contribuabilii aplică prevederile reglementărilor legale în domeniu, de complexitatea activităţii de control, care presupune mobilizarea personalului contribuabilului pentru a furniza organului de control documentele, datele şi explicaţiile solicitate, se ajunge ca, în perioada efectuării oricărui control, activitatea contribuabilului să fie perturbată. Această perturbare devine şi mai evidentă în cazul contribuabililor de dimensiuni mai mici, cu personal redus, de multe ori insuficient, supuşi unor controale repetate", arată nota de fundamentare.

Prin urmare, proiectul de act normativ se referă la eliminarea controalelor repetate nejustificat la acelaşi agent economic, prin urmare activitatea acestora să fie cât mai puţin afectate de activităţile de control cărora trebuie să li se supună.


Antena3.ro

×
Etichete: amenzi firma controale
x close