?Nu cunosc pe nimeni care să poată spune că am ajuns la fund, având în vedere incertitudinea continuă din climatul macroeconomic?, declara şeful AMD Dirk Meyer. El a subliniat că este este precaut privind perspectivele
Săptămâna trecut, şeful Intel Corp (INTC.O), cel mai mare rival al AMD, sugera că exista semne că s-a ajuns la capătul de jos al segmentului de piaţă pentru PC şi că ce este mai rău a rămas în urmă, în termeni de cerere, de exemplu.
Acum însă, şeful AMD a declarat că perspectivele pentru T2 sunt greu de estimat. Acţiunile au căzut 4,5 procente, la 3,15 dolari la New York Stock Exchange. Compania a anunţat că veniturile din piaţa microprocesoarelor va cădea în trimestrul doi de la cifra obţinută în T1- 1,18 miliarde dolari, din cauza condiţiilor macroeconomice.
Aceasta înseamnă că AMD va înregistra pierderi în T2 deoarece şeful financiar Bob Rivet dezvăluise că societatea are nevoie de încasări trimestriale de 1,3 miliarde dolari pentru a ieşi pe zero.
AMD, al doilea producător mondial microprocesoare, a raportat pierderi pe T1 de 416 milioane dolari, sau 66 de cenţi pe acţiune.
Pe de altă parte, Yahoo a anunţat că va reduce forţa de muncă cu cinci procente la nivel mondial, după anunţarea unui profit trimestrial ce a egalat estimările de pe Wall Street.
Acţiunile companiei au urcat 1,7 procente, la 14.63 dolari, în tranzacţiile după baterea clopoţelului. Yahoo declara în octombrie anul trecut că va reduce locurile de muncă cu o zecime, sau circa 1500 persoane din cei 13600 angajaţi pe care îi înregistra la finele anului. În primul trimestru plin sub conducerea lui Carol Bartz, Yahoo a generat ventituri de 1,58 miliarde dolari. Profitul pentru T1 a fost de 118 milioane de dolari, sau 8 cenţi pe acţiune, de la 537 milioane de dolari acum un an.
Antna3.ro