Antena 3 CNN Economic Companii Acţionarul minoritar polonez al Oltchim, acuzat că încearcă să distrugă combinatul

Acţionarul minoritar polonez al Oltchim, acuzat că încearcă să distrugă combinatul

1 minut de citit Publicat la 18:32 25 Mar 2009 Modificat la 18:32 25 Mar 2009
Acţionarul minoritar polonez al Oltchim, acuzat că încearcă să distrugă combinatul
Un nou scandal se prefigurează în România, de data aceasta în industria chimică. Acţionarul minoritar polonez al Oltchim este acuzat că încearcă să distrugă combinatul.

Directorul Oltchim Râmnicu Vâlcea, Constantin Roibu a informat Comisia de industrii din cameră că au descoperit un caz de concurenţă neloială. Conducerea combinatului spune că reprezentantul acţionarului minoritar PCC Polonia este un fost angajat al serviciilor secrete poloneze. Ca să susţină acuzaţiile, directul a prezentat şi acte doveditoare.

Anul trecut, cei de la PCC ar fi încercat, în repetate rânduri, să elimine de pe piaţă combinatul românesc. Astfel, PCC a depus o reclamaţie la Comisia Europeană prin care susţinea că Oltchim ar fi primit un ajutor ilegal de stat, atunci cînd s-a procedat la majorarea de capital şi conversia în acţiuni a creanţei AVAS.

De asemenea, la începutul lunii martie, reprezentantul firmei poloneze declara că Oltchim este în faliment. Afirmaţiile au apărut şi în media internaţională şi au creat nelinişte printre colaboratorii Oltchim.

"Va rog sa imi comunicaţi cât mai curând posibil dacă comentariile PCC au un sâmbure de adevăr în ele şi dacă vor exista probleme în livrările de produse în viitorul apropiat."

Preşedintele Comisiei de Industrie din Cameră, Iulian Iancu spune că acest caz va fi adus la cunoştinţa autorităţilor.

Comisia de Industii din Camera Deputaţilor a decis transformarea datoriilor combinatului în acţiuni ale statului, astfel încât acesta va deţine 80 la sută din Oltchim.

Antena3

×
Etichete: Oltchim
x close