Doar sectorul regenerabilelor, campionul en-titre al investiţiilor străine, se prezintă cu interes şi sub auspicii similare rezultatelor anului 2012. Industria energetică şi agricultura sunt cele două sectoare grele ale României de la care se aşteaptă performanţe excepţionale şi care să ajute la urnirea economiei în perioada de criză.
Energia, privită în oglindă, se prezintă însă cu două faţete – una conservatoare şi greoaie, dar indispensabilă, aflată în portofoliul statului, şi cealaltă dinamică, cu o creştere foarte mare, în special în zona regenerabilelor, cu o puternică forţă de atragere a capitalului străin și controlată de capitalul privat. Cele două realităţi sunt atât de diferite încât şi aşteptările pentru 2013 sunt foarte îndepărtate unele de altele. Marile oportunităţi pot veni de la punerea în practică, în sfârşit, a unor idei iniţiate cu mult timp în urmă.
Citeşte mai multe despre acest subiect, pe www.incomemagazine.ro