Antena 3 CNN Economic Companii 15 firme de construcţii, închise şi sancţiuni de peste 80.000 lei, după controalele Inspectoratului de Muncă

15 firme de construcţii, închise şi sancţiuni de peste 80.000 lei, după controalele Inspectoratului de Muncă

<1 minut de citit Publicat la 17:05 13 Iul 2009 Modificat la 17:05 13 Iul 2009
15 firme de construcţii, închise şi sancţiuni de peste 80.000 lei, după controalele Inspectoratului de Muncă
Cincisprezece firme de construcţii au fost închise şi s-au dat sancţiuni în valoare de peste 80 de mii de lei, după contoralele organizate de inspectorii de la Inspecţia Muncii. Controalele au avut loc după ce mai multe accidente de muncă au avut loc pe şantiere în ultima perioadă.

Controalele Inspectoratului de Muncă s-au desfăşurat în perioada 6-10 iulie la 122 de firme de construcţii şi au vizat respectarea procedurilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.

Cele mai multe dintre unităţile sancţionate au înregistrat probleme la sprijinirea malurilor şi utilizarea echipamentelor de protecţie pentru lucrările la înălţime. O altă neregulă se referă la nerespectarea regimului de lucru în zile de repaos săptămânal.

Inspectorul şef de la ITM Bucureşti a atras atenţia că, de la începutul anului, au fost înregistrate 14 accidente de muncă mortale în Capitală.

Antena 3

×
Etichete: controale amenzi
x close