Antena 3 CNN Economic O companie din Austria va instala în România peste 4.300 de stații de încărcare pentru mașini electrice

O companie din Austria va instala în România peste 4.300 de stații de încărcare pentru mașini electrice

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:32 26 Ian 2024 Modificat la 13:32 26 Ian 2024
masina electrica
O companie austriacă va instala în România peste 4.300 de stații de încărcare pentru mașinile electrice Sursa foto: Profimedia Images

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un împrumut de 40 de milioane de euro cu compania austriacă Eldrive Holding GmbH pentru instalarea a 8.472 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice (VE).

Proiectul se adresează Bulgariei, Lituaniei şi României, ca sprijin pentru mobilitatea verde şi pentru obiectivele Pactului verde al UE privind transportul durabil şi decarbonizarea. 

Potrivit unui comunicat remis vineri Agerpres, această inițiativă este susţinută de programul InvestEU, care îşi propune să atragă investiţii suplimentare în valoare de peste 372 miliarde euro, între 2021 şi 2027.

"Cu sprijinul financiar din partea InvestEU şi BEI, Eldrive Holding plănuieşte să investească aproximativ 146 milioane euro în instalarea a 4.376 de staţii de încărcare noi pentru VE în România, 2.575 în Lituania şi 1.530 în Bulgaria, accelerând punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare pentru dezvoltarea transportului curat în cele trei ţări şi sprijinind tranziţia către neutralitatea climatică”, se precizează în comunicat.

Citește și: Obținerea unui loc de parcare de reședință în București. Ce acte sunt necesare și care sunt prețurile în 2024

Astfel, un număr mare de stații de încărcare va sprijini trecerea la vehiculele electrice şi va ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a poluării aerului în zonele urbane din Bulgaria, Lituania şi România, potrivit sursei citate.

"Este un proiect foarte important. Sectorul transporturilor este una dintre principalele surse ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Tranziţia către electromobilitate poate ajuta la reducerea acestora, precum şi a poluării aerului. Cu toate acestea, o tranziţie serioasă către utilizarea vehiculelor electrice nu se poate produce fără infrastructura necesară.

Ca bancă a schimbărilor climatice a UE, BEI sprijină construirea de reţele de încărcare a vehiculelor electrice, iar eu sunt foarte încântat că vom lua parte la modernizarea transportului din Bulgaria, Lituania şi România”, a declarat vicepreşedintele BEI, Kyriacos Kakouris.

Eldrive Holding este controlată de investitori bulgari și gestionează deja peste 1.200 de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice în cele trei ţări.  

Finanțare suplimentară 

Banca UE s-a angajat ca, pe lângă împrumuturile sale obişnuite, să ofere o finanţare suplimentară de 45 miliarde euro pentru proiectele care respectă criteriile REPowerEU.

"Obţinerea încrederii Băncii Europene de Investiţii reprezintă o etapă importantă pentru Eldrive. Este o recunoaştere valoroasă a rezilienţei strategiei noastre de afaceri, a implementării şi creşterii realizate în ultimii ani.

Cu BEI ca parteneră în acest proiect, ne vom extinde reţeaua rapid şi eficient şi vom deveni unul dintre principalii operatori de puncte de încărcare din Europa", a declarat directorul general al Eldrive, Stefan Spassov.

Programul InvestEU oferă Uniunii Europene finanţare crucială pe termen lung, valorificând fonduri private şi publice substanţiale pentru a sprijini o redresare durabilă. De asemenea, ajută la mobilizarea de investiţii private pentru priorităţile de politică ale Uniunii Europene, precum Pactul verde european şi tranziţia digitală.

Programul are trei componente: Fondul InvestEU, Platforma de consiliere InvestEU şi Portalul InvestEU. Fondul InvestEU este implementat prin intermediul unor parteneri financiari care vor investi în proiecte folosind garanţia UE de 26,2 miliarde euro.

Întreaga garanţie bugetară va susţine proiectele de investiţii ale partenerilor de implementare, le va creşte capacitatea de suportare a riscurilor şi, astfel, va mobiliza investiţii suplimentare de cel puţin 372 miliarde euro.

Eldrive Holding este unul dintre principalii operatori de staţii de încărcare pentru VE din Bulgaria, România şi Lituania, a cărui prioritate este încărcarea rapidă şi super-rapidă.

Compania gestionează peste 1.200 de puncte de încărcare şi a dezvoltat un plan ambiţios de creştere viitoare şi de expansiune internaţională, potrivit Agerpres, citat de digi24.ro.

×
x close