Antena 3 CNN Economic Comisia Europeană: Bugetul UE pentru perioada 2021-2027 va fi mai redus faţă de cel actual

Comisia Europeană: Bugetul UE pentru perioada 2021-2027 va fi mai redus faţă de cel actual

S.T.
1 minut de citit Publicat la 21:11 09 Oct 2019 Modificat la 21:11 09 Oct 2019
Comisia Europeană: Bugetul UE pentru perioada 2021-2027 va fi mai redus faţă de cel actual
Foto: pexels.com

Comisia Europeană a propus un buget pe termen lung echivalent cu 1,114% din Venitul Naţional Brut al UE-27, se arată într-un comunicat publicat miercuri de executivul comunitar.

În prezent, Uniunea cu 27 de membri investeşte 1,16 % din VNB-ul UE-27, inclusiv prin Fondul European de Dezvoltare. Prin urmare, bugetul propus de Comisia Europeană este deja mai mic în comparaţie cu bugetul actual. Dacă bugetul UE va fi redus şi mai mult, va fi dificil pentru Uniune să îşi îndeplinească priorităţile şi să le ofere atât fermierilor, studenţilor şi cercetătorilor europeni, cât şi celorlalte sute de mii de beneficiari ai bugetului UE sprijinul de care au atât de mare nevoie.

Astfel, liderii ar trebui să aibă în vedere un buget realist, care să atingă obiectivele stabilite, susţine Comisia Europeană.

Înainte de reuniunea Consiliului European din 17-18 octombrie, Comisia Europeană i-a invitat pe şefii de stat sau de guvern din UE să ofere îndrumare politică şi să dea un nou impuls negocierilor pentru ca, înainte de sfârşitul anului, să se ajungă la un acord privind un buget al UE modern, echitabil şi echilibrat pe termen lung pentru perioada 2021-2027.

Următorul cadru financiar multianual (CFM) ar trebui să fie adaptat provocărilor actuale şi viitoare, astfel încât UE să poată răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

×
x close