Dezbaterile pe Codul Fiscal de la Comisia de Buget a Senatului au fost amânate cu o săptămână. Senatorii spun că sunt multe amendamente şi nici noul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, nu a venit la dezbateri.
Noul Cod Fiscal stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale. Propunerile Guvernului se referă la reducerea TVA începând de anul viitor, pentru toate bunurile şi serviciile, de la 24, la 20%, şi la reducerea cotei unice, de la 16 la 14%, din 2019.
Victor Ponta a aprobat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă care prevede scăderea TVA la alimente, până la 9%, chiar de la 1 iunie.