”Pentru persoanele cu dizabilități vom veni cu o reglementare specială care să trateze cu respect munca și să le asigure dreptul la un trai decent”, anunță Partidul Social Democrat.
Persoanele cu dizabilități vor beneficia de prevederile unui act normativ care va include un mecanism de compensare a veniturilor pentru aceste persoane aflate în pensie, precum și beneficii care să stimuleze angajarea și menținerea lor în activitate, este concluzia întâlnirii între prim-ministrul Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România și ai Consiliului Național al Dizabilității din România.
”Nicio pensie aflată în plată nu va scădea în urma recalculării. Acest lucru este valabil și pentru persoanele cu dizabilități. Sunt alături de dumneavoastră și vom lucra împreună pentru o reglementare distinctă care să trateze cu respect munca persoanelor cu dizabilități și să le asigure dreptul la o viață decentă, atât celor aflați acum la pensie, cât și viitorilor pensionari.
Vom încuraja angajarea și păstrarea în activitate a persoanelor cu nevoi speciale, îndeosebi în administrația publică, pentru ca acești oameni să se integreze mai ușor în societate și să le asigurăm o viață demnă”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu în timpul întâlnirii.
Începând de luni, 2 septembrie 2024, un grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, ai Casei Naționale de Pensii Publice și Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, precum și ai organizațiilor persoanelor cu dizabilități, vor discuta aplicat asupra conținutului acestor modificări legislative specifice, care vor avea două coordonate principale.
În primul rând, va include un mecanism de compensare a veniturilor persoanelor cu dizabilități aflate în pensie, care să țină cont de condițiile speciale în care acestea și-au desfășurat activitatea și să răspundă nevoilor pe care le au.
De asemenea, acest proiect va conține un set de măsuri care să încurajeze angajatorii, îndeosebi pe cei din administrația publică, să încadreze și să mențină în activitate persoane cu dizabilități.
Aceasta a fost, de altfel, și una din propunerile asociațiilor persoanelor cu dizabilități. Noul proiect de act normativ rezultat ca urmare a consultărilor între Guvern și reprezentanții persoanelor cu dizabilități va fi promovat și aprobat cu prioritate, se arată într-un comunicat de presă al PSD.