Antena 3 CNN Economic Cine conduce ECONOMIA MONDIALĂ. Peste 700 miliarde de dolari în mâinile a 20 de oameni

Cine conduce ECONOMIA MONDIALĂ. Peste 700 miliarde de dolari în mâinile a 20 de oameni

2 minute de citit Publicat la 20:31 12 Noi 2012 Modificat la 20:31 12 Noi 2012
Cine conduce ECONOMIA MONDIALĂ. Peste 700 miliarde de dolari în mâinile a 20 de oameni
Foto: maltastar.com
Cei mai bogați oameni din lume au averi cu o valoare estimată la 713,4 miliarde de dolari. Topul a fost realizat de revista  Bloomberg Markets, care a dorit să arate cine sunt cei care ”trag frâiele” economiei mondiale, scrie Mediafax.

Carlos Slim (72 ani) este cel care ocupă primul loc cu o avere de 77,5 miliarde de dolari, în urcare cu 15,6 miliarde de dolari de la începutul acestui an. Acesta deține America Movil, cea mai mare companie de telecomunicaţii din America Latină.

Bill Gates (57 ani), cofondatorul Microsoft este cel care ocupă locul doi cu o avere estimată la 64,4 miliarde de dolari, cu 8,7 miliarde mai mare decât la finalul anului trecut.

Armancio Ortega (76 ani), șeful retailerului de vestimentație Inditex este pe locul trei, controlând un imperiu de  miliarde de dolari. Valoarea averii sale a crescut în acest an cu %.

Warren Buffett (82 de ani) ocupă locul patru în acest top, având o avere de 48,4 miliarde de dolari, în urcare cu 5,7 miliarde în acest an. Acesta este unul dintre cei mai respectați investitori americani.

Locul cinci este ocupat de fondatorul Ikea, suedezul Ingvar Kamprad (86 de ani), care deține o avere de 41,8 miliarde de dolari, cu 5 miliarde mai mare decât în 2011.

Charles şi David Koch, în vârstă de 77, respectiv 72 de ani, care controlează conglomeratul industrial Koch Industries, au o avere estimată la 72,3 miliarde de dolari, cu 4,8 miliarde mai mare decât la începutul anului, ocupând locul șase și șapte.

Larry Ellison (68 de ani), fondatorul gigantului IT Oracle, ocupă locul 8 cu o avere de 37,2 miliarde de dolari, cu 4,2 miliarde de dolari mai mare decât la sfârșitul lui 2011.

În funcţie de participaţiile pe care le deţin la Wal-Mart, Christy Walton (57 de ani), Jim Walton (64 de ani), Rob Walton (68 de ani) şi Alice Walton (63 de ani)  ocupă următoarele 4 poziții în top, cu averi estimate la  30,5 miliarde dolari, 29,3 miliarde dolari, 28,7 miliarde dolari şi, respectiv, 28,2 miliarde dolari.

Locul 13 este ocupat de Li Ka-Shing (84 ani), din Hong Kong, cu o avere de 27 miliarde de dolari, în urcare cu 21,8% de la începutul anului.

Mukesh Ambani (55 ani), preşedinte şi CEO al gigantului indian Reliance Industries ocupă locul 14 cu o avere estimată la 26 miliarde de dolari, în urcare cu 21,8% de la începutul anului.

Liliana Bettencourt (90 ani) ocupă locul 15, cu o avere estimată la 24,7 miliarde dolari, înregistrând anul acesta o creștere de 21,8% de la începutul anului. Bettencourt este cel mai important acţionar al L'Oreal.

Suedezul Stefan Persson (65 ani), principalul acţionar al retailerului de vestimentaţie Hennes & Mauritz (H&M) ocupă locul 16 în top, având o avere de 24,7 miliarde de dolari, în urcare cu 13,1% de la începutul acestui an.

Locul 17 este ocupat de fondatorul Amazon.com Jeff Bezos (48 de ani), cu o avere de 24,2 miliarde de dolari, care a crescut cu 45,5% în acest an.

Următorul în clasament este Bernard Arnault, şeful gigantului francez LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, cu o avere de 24,1 miliarde de dolari, în creştere cu 16,4% în acest an.

Locul 19 este ocupat de Cofondatorul Google Larry Page (39 de ani) , cu o avere personală de 23 miliarde de dolari, cu 15,9% mai mare decât la finele anului trecut.

Alwaleed bin Talal Al Saud, membru al Familiei Regale din Arabia Saudită este cel care închide topul cu o avere personală estimată la 22,9 miliarde de dolari, în urcare cu 32% în 2012.

×
Etichete: economia mondiala
x close