Astfel, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut în octombrie faţă de luna anterioară cu 2,3 puncte, până la valoarea de 32,1 puncte. În termeni anuali, acest indicator a scăzut cu 22,4 puncte.
În ceea ce priveşte cursul de schimb RON/EURO studiul CFA România anticipează o depreciere în următoarele 12 luni.
Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este de 4,9398 lei pentru un euro.
Pentru următoarele 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0102 lei pentru un euro.
Analiştii economici se aşteaptă la o creştere a PIB în termeni reali în 2021
Asta înseamnă că participanţii la studiul CFA România consideră mai probabil ca pragul de 5 lei să fie depăşit în a doua parte a intervalului de 12 luni.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2021/noiembrie 2020) atinge o medie de 2,68%.
În ceea ce priveşte rata şomajului la finalul anului 2020, valoarea medie a anticipaţiilor este 6,7%.
Pentru anul 2021, prognozele de evoluţie a PIB în termeni reali sunt de +2,9%.
Proprietăţile imobiliare din oraşele mari, supraevaluate în continuare
Este de remarcat că peste 60% dintre participanţii la sondaj consideră preţul proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluat.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de Asociaţia CFA România în 2011 şi reprezintă un studiu prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice aşteptările analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.